Actualități

Referendumul de demitere a lui Chirtoacă va avea loc

Decizii de cotitură pentru Dorin Chirtoacă. Vom avea referendum pentru demiterea edilului capitalei, iar acesta se va afla până pe 18 iulie în arest la domiciliu.

Lovitura grea vine din partea Curţii Supreme de Justiţie, care a respins recursul avocaților lui Dorin Chirtoacă. Aceștia au contestat decizia Curții de Apel Chișinău cu privire la organizarea referendumului de demitere a edilului capitalei.

Conform deciziei magistraților, recursul este declarat drept inadmisibil. Potrivit Codului Electoral, pentru inițierea referendumului sunt necesare semnăturile a cel puțin 10% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, care domiciliază pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective. Socialiștii au declarat anterior că referendumul local ar putea fi organizat în luna octombrie 2017. Tot astăzi, Judecătoria Buiucani a prelungit cu 25 de zile arestul la domiciliu al primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top