Diverse

VIDEO. Garda de Onoare a Armatei Naţionale, 25 de ani de la înfiinţare

Compania Gărzii de Onoare a Armatei Naţionale a marcat astăzi 25 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, la Ministerul Apărării a fost organizată o ceremonie la care a participat conducerea Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, foşti comandanţi, părinţi şi rude ale militarilor.

Prezent la eveniment, Directorul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, colonelul Eduard Ohladciuc, a felicitat efectivul Gărzii de Onoare şi a apreciat performanţele, profesionalismul şi măiestria care caracterizează această subdiviziune de elită a Armatei Naţionale.

În cadrul ceremoniei de astăzi, un grup de militari ai Gărzii de Onoare au primit „Diploma Parlamentului Republicii Moldova”, distincţii şi cadouri de preţ din partea Preşedinţiei şi Ministerului Apărării. Totodată, militarii Companiei Gărzii de Onoare au prezentat elemente demonstrative ale instrucţiei de front.

Potrivit comandantului Companiei Gărzii de Onoare, locotenentul major Vitalie Josan, anual militarii din această unitate participă la peste 250 de ceremonii, asigurând activităţile protocolare de stat, ceremoniile de acreditare a diplomaţilor străini şi înmânare a distincţiilor de stat, etc. Sursa a specificat că pe parcursul anilor, militarii din Compania Gărzii de Onoare au participat la paradele militare din România, Bulgaria, Franţa şi alte ţări.

În Compania Gărzii de Onoare sunt recrutaţi tinerii cu o înălţime de 185-195 cm, pregătire fizică bună, aspect exterior plăcut, studii medii speciale. Antrenamentele zilnice la instrucţia de front şi cea de specialitate durează câte 4 ore. Compania Gărzii de Onoare a fost creată prin ordinul Ministrului Apărării pe data 22 iunie 1992.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top