Actualități

Contractul Cuciurgan-Energocom contravine principiilor de transparență

Există cel puțin trei cauze obiective potrivit cărora decizia autorităților de a iniția un contract cu Centrala de la Cuciurgan contravine principiilor de transparență în achizițiile de energie electrică, convenite cu partenerii europeni la finele anului 2016. Astfel consideră expertul economic, Dionis Cenuşă care a făcut o analiză pentru IPN.

În analiză se menţionează că furnizările de energie electrică din regiunea controlată de regimul separatist spre restul Republicii Moldova au fost restabilite pe 5 iunie 2017. Această decizie a fost adoptată de către compania de stat Energocom. Astfel, în afara oricărei licitații deschise, Energocom a negociat și a semnat un contract cu Centrala de la Cuciurgan. 

“În cazul licitației la energie electrică, partenerii europeni au fost transformați în observatori pasivi ai unor manifestări repetate de netransparență din partea guvernării. Autoritățile au intimidat potențialii participanți la licitație din Ucraina și operatorii de pe piața energetică locală”, susține Dionis Cenușă. 

Potrivit expertului, achizițiile transparente de energie din Ucraina, achitarea datoriilor pentru gazul natural consumat de către MoldGRES și integrarea acesteia în spațiul legal moldovenesc, dar și avansarea interconectărilor cu România, rămân priorități majore pentru sectorul energiei electrice.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top