Diverse

Vlad Plahotniuc anunță un nou plan de acțiuni pentru Republica Moldova

Guvernul va elabora un nou plan de acțiuni pe termen scurt în care va include agenda de reforme și prioritățile guvernării pentru următoarea perioadă de timp, a anunțat marți președintele Partidului Democrat Vlad Plahotniuc după ședința săptămânală a formațiunii.

„Până săptămâna viitoare să fie elaborat un alt plan de acțiuni pentru Moldova pentru a doua jumătate a anului 2017. Este nevoie de asumare specială a unui calendar de activități și pași pentru perioada următoare, așa cum am făcut la începutul anului trecut pe care am realizat-o în câteva luni”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Printre prioritățile viitorul plan el a menționat legea privind reforma Guvernului, asigurarea funcționării Agenției de Servicii Publice care va întruni 5 instituții, asigurarea transparenței întreprinderilor de stat și municipale.

 „PDM consideră că este nevoie de asumarea precisă a unui calendar de activități și pași pentru perioada imediat următoare. La fel cum am făcut-o la începutul anului trecut când ne-am asumat foaia de parcurs pentru reforme pe care am realizat-o imediat după aceasta în câteva luni de zile. Efortul nostru de anul trecut a fost apreciat de partenerii externi, dar a fost resimțit și de cetățenii RM. Noul plan de acțiuni va fi unul ambițios, se va referi la lunile iulie-decembrie 2017 și va include adoptarea de către Guvern, dar și de Parlament, a unui set amplu de măsuri pentru modernizarea țării care va eficientiza și în continuare activitatea statului”, a declarat liderul PDM.„Colegii vor veni cu o foaie de parcurs care va răspunde nevoii de modernizare a țării, eficienței instituțiilor și care să corespundă nevoilor de creștere a țării”, a declarat Vlad Plahotniuc, precizând că acest document va fi prezentat și partenerilor externi.

Totodată, Vlad Plahotniuc a menționat că Republica Moldova este în strânse relații în continuare cu partenerii săi externi, iar după creșterea economică de anul trecut intenția autorităților este mențină ritmul de creștere și pentru următorii ani. „PDM rămâne cel mai hotărât susținător a agendei de modernizare a Republicii Moldova și consideră că aceasta agendă are nevoie de un nou impuls potrivit noii etape în care se află țara noastră. Vă amintesc că derulăm acum un acord cu FMI, acord în cadrul căruia Moldova va primi două tranșe financiare. De asemenea UE va oferi RM în cadrul programului de asistență macrofinanciară un suport de 100 de milioane de euro, o parte ca împrumut, altă parte ca grant. Suma aceasta pentru modernizarea statului și pentru susținerea bugetară generală. Reamintesc în același timp că economia Moldovei a crescut anul trecut și are toate șansele să continue aceasta creștere și în 2017 și trebuie să se pregătească pentru a asigura ritmuri bune de creștere în anii următori”, a declarat președintele Partidului Democrat.

Amintim că o foaie de parcurs a fost elaborată la începutul anului trecut, la scurt timp după învestirea Guvernului Filip. Aceasta a fost realizată în decurs de câteva luni, iar datorită măsurilor întreprinse de Guvern, Republica Moldova și-a recâștigat încrederea din partea Bruxellesului și a fost posibilă semnarea Acordului cu FMI.

Sursa: Timpul.md

2 Comments

2 Comments

  1. Realist

    27 iunie 2017 at 10:27

    O noua foaie de parcurs ar trebui, ca sa vedem si noi pe etape cum se lucreaza. Anul trecut foaia de parcurs asumata in fata UE a fost indeplinita destul de repede

  2. Spencer

    27 iunie 2017 at 12:02

    Știți care-i faza cea mai amuzantă? Să nu fi fost toată propaganda asta opozițională, plină de atîta murdărie și mizerie, la cît au făcut cei din PDM, trebuiau demult declarați eroi naționali!

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top