Diverse

4,1 milioane dolari din partea SUA pentru Republica Moldova

Guvernul Statelor Unite ale Americii a hotărât acordarea asistenţei suplimentare, în valoare de 4,1 milioane dolari SUA, Guvernului Republicii Moldova prin intermediul programului „Controlul drogurilor şi aplicarea normelor de drept”.

Sprijinul acordat va fi îndreptat spre promovarea autorităţilor legii în Republica Moldova şi, în special, va aspira la susţinerea eforturilor în domeniul consolidării justiţiei şi a reformei judiciare, combaterea corupţiei, traficului de persoane şi a criminalităţii organizate.

Scrisoarea de Acord iniţială cu privire la controlul drogurilor şi aplicarea normelor de drept dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii a fost semnată la 28 august 2001. Astfel, Guvernul SUA alocă anual resurse pentru atingerea standardelor europene şi internaţionale de către statul nostru în domeniul aplicării normelor de drept şi cel al justiţiei.

 

1 Comment

1 Comment

  1. Realist

    29 iunie 2017 at 13:30

    Eh Maia Maia, nu te-au ascultat cei din SUA cind ai urlat sa nu finanteze Moldova )))

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top