Actualități

Calcule/ Moftul lui Dodon ne costă 11 529 de indemnizații pentru copii

Comisia Electorală Centrală a aprobat bugetul referendumului care va constitui 74 711 280 lei, bani din bugetul statului. Citiți în continuare câte pensii, salarii, indemnizații s-ar putea achita din banii aceștia, în locul organizării unui referendum consultativ, transmite Timpul

„70 la sută din populaţia ţării trăieşte sub limita sărăciei. Aşa-numita guvernare a organizat un genocid social. Acest lucru îi vizează, în primul rând, pe pensionari, persoanele cu dizabilităţi, familiile numeroase”, scria Dodon în programul lui electoral înaintea de a fi ales președinte. Promitea verzi și uscate, pentru că, din banii noștri, el își organizează un referendum consultativ, în loc să se achite pensiile, indemnizațiile, salariile oamenilor.

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la începutul anului 2017, valoarea pensiei medie în Republica Moldova a atins 1 275,2 lei. Din banii pentru referendum, s-ar putea achita pensia medie la 4 883 de bătrâni într-un an.

Indemnizația unică al naștere de 5 300 de lei. Din banii pentru referendum, s-ar putea achita indemnizația unică la 14 096 de mămici.

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului constituie 540 de lei. 11 529 de bebeluși ar putea fi îngrijiți de mamele lor timp de un an.

Pensia minimă pentru gradul I de invaliditate este de 675,02 lei. 9 223 oameni ar putea primi, pe parcursul unui an, pensia minimă pentru gradul I de invaliditate.

Un medic din Republica Moldova ridică lunar un salariu mediu de 4 672 de lei. 1 332 de medici ar putea primi salariul respectiv, pe parcursul unui an.

Legea cu privire la salarizarea în sectorul bugetar arată că profesorii din școlile și liceele din Republica Moldova primesc lunar salarii de 2 720 de lei cu câteva sute de lei mai mult pentru experiența de muncă. Din banii pentru referendum, 2 075 de profesori cu salariul de 3 mii lei, pentru un an.

Măturătorii de la Spații Verzi au salariile asemănătoare ca și ale profesorilor.

Toți banii din bugetul statului vor fi cheltuiți pentru un referendum consultativ care nu are nici o valoare juridică, politică.

Întrebările care vor fi puse cetățenilor sunt:

1. Susțineți abrogarea Legii miliardului?

2. Susuțineți acordarea președintelui RM drepturi suplimentare de dizolvare a Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate?

3. Susțineți reducerea numărului de deputați de la 101 la 71?

4. Susțineți sau nu studierea în instituțiile de învățământ „Istoria Moldovei”?

Oare aceste chestiuni va îmbunătăți viața oamenilor, așa cum promitea președintele în campania electorală? Vor eradica sărăcia absolută în care se află 70 la sută din populația Republicii Moldova?

Nu-s bani de salarii, pensii sau indemnizații, în schimb, sunt zeci de milioane pentru referendum lui Dodon! Constatăm că declarațiile și promisiunile așa-zisului președinte Igor Dodon sunt niște minciuni și manipulări. 

Timpul.md

2 Comments

2 Comments

  1. Pingback: CEC a aprobat bugetul pentru referendum consultativ, care constituie 74 711 280 lei, bani din bugetul statului. ⋆ » Newsmoldova.info

  2. Guguta

    14 iulie 2017 at 23:51

    Mofturele bulangiilor de la conducere… a facut sa FIM noi poporul dator… talharilor de la asa o guvernare putrgaita (putreda) a asa limitei RM…. FAKEN … BULANGIILOR..

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top