Actualități

Guvernul nu dă bani pentru referendumul lui Dodon. Ce va decide Curtea Constituțională

Comisia Electorală Centrală a stabilit recent înregistrarea prealabilă a cetățenilor de peste hotare pentru votare în cadrul referendumului inițiat de președintele Igor Dodon, chiar dacă nu se știe dacă acesta va avea loc. Aceeași Comisie a declarat anterior că nu există bani pentru un asemenea exercițiu, transmite Timpul.

Rodica Sârbu, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media din cadrul Comisiei Electorale Centrale, a declarat pentru moldnova.eu că instituția s-a adresat de două ori Guvernului și Parlamentului pentru a identifica resursele financiare necesare. „Referendumul este unul neplanificat, astfel încât în bugetul de stat nu au fost prevăzute resurse în acest scop.”, a menționat Rodica Sârbu.

Dodon este susținut DOAR de parlamentarii socialiști

Parlamentul este sceptic în legătură cu referendumul propus, în special cu propunerea lui Dodon de a modifica Constituția și a introduce mai multe posibilități de dizolvare a Parlamentului. În afară de socialiști, nimeni din fracțiunile parlamentare nu-l susține. Nici chiar comuniștii.

Deputata comunistă, Inna Șupac, spune că acest referendum este o acțiune de PR, iar Partidul Comuniștilor nu vor susține această inițiativă.

În așteptarea deciziei Curții Constituționale

Anterior, parlamentarii din Partidul Liberal a sesizat Curtea Constituțională a Republicii Moldova privind declararea neconstituționalității Decretului Președintelui Republicii Moldova privind desfășurarea referendumului republican consultativ. (Vezi aici sesizarea)

Referendumul nu constituie o alternativă pentru democrația parlamentară, iar utilizarea acestuia în mod abuziv poate conduce la subminarea legitimității și a rolului Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului”, se arată în sesizarea depusă de parlamentarii liberali.

De asemenea, deputații spun că acordarea împuternicii suplimentare de dizolvare a Parlamentului tinde spre constituirea unui stat autoritar.

Potrivit Constituției RM, orice propunere legislativă sau amendament care atrage majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum și majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern, implicit numai după identificarea sursei de finanțare sau acoperire.

Guvernul Filip nu vrea să-i dea bani

Anterior, prim-ministru Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat OFICIAL, că Guvernul nu va finanța referendumul consultativ. „Guvernul nu are de gând să finanțeze acest referendum, pentru că este vorba de 70 de milioane de lei. Dacă noi identificăm acești bani în bugetul statului, atunci eu cu mai multă plăcere voi orienta acești bani spre a plăti salarii cadrelor nondidactice din educație, care au niște salarii foarte mici”, a comentat premierul.

Comisia de la Veneția critică tentativa lui Dodon de a primi „puteri sporite”

„Cu privire la propunerea de a amenda Articolul 85 din Constituția Republicii Moldova, care va oferi președintelui puteri adăugătoare întru dizolvarea Parlamentului, Comisia de la Veneția consideră că aceasta ar putea fi interpretat drept creare a unei puteri executive excesive – folosirea dizolvării ca unealtă pentru politică de partid, sub regimul parlamentar actual. Puterea arbitrară vastă a Parlamentului nu trebuie să fie în opoziție cu o putere la fel de largă a Președintelui. Acest lucru poate duce la conflicte instituționale ”, scrie în declarația oficială a Comisiei de la Veneția.

 Dacă Guvernul nu alocă resurse financiare din bugetul de stat pentru desfășurarea referendumului, lui Dodon nu-i rămâne altceva decât să scoată bani din pușculița „Bahamas” (vezi aici investigația făcută de Rise despre veniturile lui Dodon), referendumul nu va fi organizat.

Timpul.md

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top