Astăzi a început sesiunea suplimentară de bacalaureat, la care participă peste 4400 de elevi. Primul examen are loc la limba şi literatura română pentru alolingvi.

Examenele se vor desfășura în fiecare zi, astfel că marți candidații vor încerca să treacă examenul la limba de instruire; miercuri – la limba străină; joi – la disciplina de profil; vineri – la disciplina la solicitare, iar luni, 24 iulie, la limba maternă pentru elevii găgăuzi și bulgari, notează trm.md.

La sesiunea suplimentară participă candidații care au luat note insuficiente în sesiunea de bază sau au absentat din motive întemeiate.

La sesiunea de Bacalaureat 2017 au fost admiși 10048 de candidați din licee, 4237 de candidați din colegii, 141 de candidați din universități, 254 de candidați care s-au înscris în regim extern și 4078 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total 18758 de candidați.