Actualități

Evghenii Şevciuk a fost audiat de PCCOCS. Ce spun procurorii

Fostul lider al regiunii transnistrene, Evghenii Şevciuk, a fost audiat de procurori. Vitalie Busuioc, șeful adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a declarat pentru IPN că audierile s-au desfășurat la începutul săptămânii.

„Sunt investigații legate de unele evenimente recente. Noi am fost sesizați și ne-am sesizat inclusiv din presă. Facem investigații, audiem persoane, l-am audiat și pe Evghenii Şevciuk. Ne abținem la etapa respectivă de la careva comentarii pentru a nu fi în detrimentul urmării penale”, a declarat Vitalie Busuioc.

La sfârșitul lunii iunie, Sovietul Suprem al autoproclamatei administrații transnistrene i-a retras imunitatea lui Evghenii Șevciuk, pentru ca acesta să poată fi urmărit penal pentru depășirea atribuțiilor. În contextul informațiilor că Șevciuk s-ar fi refugiat la Chișinău, liberal-democratul Tudor Deliu a propus în două rânduri audierea conducerii SIS și a vicepremierului pentru reintegrare, dar nu a avut susținerea majorității parlamentare.

IPN

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top