Actualități

Tudose a discutat cu Tusk: “România, cel mai implicat stat în atragerea RM pe calea UE”

Premierul României, Mihai Tudose a discutat la telefon, joi, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, despre Republica Moldova, în contextul în care va face o vizită vineri în statul vecin, şi i-a transmis liderului europena că România îşi continuă rolul de cel mai implicat stat membru în atragerea Moldovei pe calea europeană, au declarat pentru News.ro surse guvernamentale.

Potrivit acestora, Tusk a apreciat că nu a fost doar o promisiune din partea premierului român ceea ce au discutat în cadrul întrevederii de la Bruxelles de la începutul acestei luni.

„România continuă programele de asistenţă cu Republica Moldova. Sprijinim traseul proeuropean al Moldovei şi România îşi continuă rolul european şi pe cel de cel mai implicat stat membru în atragerea Moldovei pe calea europeană”, au afirmat, pentru News.ro, surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, discuţia face parte din mecanismul de consultare periodică stabilit cu liderii europeni în timpul vizitei premierului Mihai Tudose la Bruxelles, iar preşedintele Tusk a apreciat că nu a fost doar o promisiune din partea premierului român.

Premierul Mihai Tudose a afirmat, astăzi, la începutul şedinţei de Guvern că urmează să aibă o discuţie telefonică cu lideri europeni în vederea stabilirii unor amănunte pentru vizita de vineri din Republica Moldova.

„Vă anunţ că la ora 14:00 o să facem o pauză de câteva minute, având o convorbire programată la ora 14:00 cu liderii europeni în vederea stabilirii unor amănunte pentru vizita de mâine (vineri – n.r.) în Moldova, cât şi ceea ce priveşte fondurile europene şi modificări legislative în Justiție”, a declarat Tudose.

Precizăm că Prim-ministrul României Mihai Tudose va efectua mâine, 21 iulie 2017, prima sa vizită de lucru în Republica Moldova. Premierii Pavel Filip şi Mihai Tudose vor avea o întrevedere bilaterală, după care discuţiile vor continua în cadrul delegaţiilor oficiale din cele două ţări. De asemenea, premierul român va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

News.ro

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top