Diverse

Un cuplu, reținut pentru racolarea persoanelor în scopul exploatării sexuale

În urma investigațiilor întreprinse de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale împreună cu colaboratorii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI al IGP al MAI a fost salvat un copil şi mai multe persoane adulte, care erau supuși exploatării sexuale în mun. Chișinău.

Astfel, în urma acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigații întreprinse pe acest caz, a fost reținut un bărbat cu vârsta de 40 ani, recent eliberat dintr-un penitenciar din Federaţia Rusă, unde dânsul a ispăşit pedeapsa pentru omor şi tâlhărie, precum şi concubina acestuia în vârstă de 33 de ani.  Aceştia, de la finele anului 2016 până în iunie 2017, au implicat o minoră cu vârsta de 14 ani şi 4 adulte, cu vârsta de la 19 până la 24 ani, în prostituţie. Până la intervenția organelor de drept și reţinerea învinuiţilor, minora şi victimele adulte au fost obligate să presteze servicii sexuale mai multor bărbaţi.

Pentru a atrage mai mulţi clienţi, învinuiţii au plasat anunțurile pe pagina web 999.md, cu pozele victimelor, din conţinutul cărora rezulta că minorele prestează servicii sexuale contra plată. Prețul pentru serviciile sexuale varia între sumele de 600-700 de lei pentru o oră.

Valoarea totală mijloacelor băneşti obţinuţi de către făptuitori pe cale criminală se stabileşte.

Serviciile sexuale au fost prestate de către persoanele în apartamentul închiriat pentru acest scop.

În prezent învinuiţii sunt în stare de arest, iar de către organul de urmărire penală se întreprind măsuri în vederea identificării și altor victime posibile, precum și în vederea identificării și tragerii la răspunderea penală a persoanelor care cu bună știință au întreținut rapoarte sexuale cu minore.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, învinuiţii riscă pedeapsa de la 15 până la 20 ani ori detenţie pe viață.

 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top