Actualități

PL solicită ca ședințele în dosarul lui Dorin Chirtoacă să fie publice

Conducerea Partidului Liberal solicită ca dosarul de învinuire a primarului general Dorin Chirtoacă, care este și prim-vicepreședintele formațiunii, să fie publicat integral, iar ședințele de judecată să fie publice. De asemenea, liberalii, care consideră că acest dosar este unul politic, solicită ca procesul în care este învinuit Dorin Chirtoacă să fie monitorizat de experți europeni pentru drepturile omului, transmite IPN.

Într-o declarație a PL, prezentată într-o conferință de presă, se menționează că arestarea lui Dorin Chirtoacă a avut loc fără probe, cu grave încălcări a Codului de Procedură Penală, inclusiv înlăturarea abuzivă a avocaților, chiar de la bun început, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la apărare garantat de Constituție și de Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului. În declarația liberalilor se mai spune că pe 21 iulie, în mod conspirativ, dosarul a fost transmis în judecată de către procurori, privând învinuitul și avocații de dreptul de a face cunoștință, în mod nestingherit, cu toate materialele dosarului penal.

Vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu, a declarat că ședințele de judecată trebuie să fie publice, or examinarea în ședință închisă va fi un nou abuz împotriva lui Dorin Chirtoacă. De asemenea, PL solicită delegarea de către Parlamentul European și de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a unor experți în drepturile omului pentru a monitoriza procesul de judecată, care, potrivit lui, va fi examinat în același ritm alert, dat de procurori.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că Dorin Chirtoacă, aflat în arest la domiciliu, nu a putut face cunoștință cu materialele dosarului său, trimis la finele săptămânii trecute în judecată. Potrivit lui, primarul a fost informat despre finalizarea anchetei penale pe numele său pe data de 18 iulie, iar pe 21 iulie, vineri, Procuratura Generală a anunțat că a trimis dosarul în judecată. Liderul liberal a mai spus că nu poate constata decât o gravă încălcare a Codului de Procedură Penală care prevede dreptul învinuitului de a face cunoștință cu materialele dosarului. În opinia sa, „dorința procurorilor este ca Dorin Chirtoacă să fie arestat, anchetat și condamnat, rapid, într-o noapte, prin metode comuniste, staliniste”.

Mihai Ghimpu mai acuză faptul că dosarul lui Dorin Chirtoacă ar merge „pas în pas” cu referendumul socialiștilor de demitere a primarului, pentru ca acesta să fie „înlăturat din funcție”, iar cei care au „comandat” reținerea lui să „preia Primăria Chișinău”, repetând că dosarul lui Dorin Chirtoacă este unul politic. Mihai Ghimpu a mai spus că trebuie trași la răspundere cei care instrumentează acest dosar, pentru abuz. În opinia sa, în spatele acestui dosar ar sta liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, Igor Dodon, dar și fostul liberal Anatol Șalaru.

Dorin Chirtoacă a fost reținut pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află și în prezent. Edilul este învinuit de corupere pasivă, acceptarea și primirea, prin mijlocitor, a bunurilor ce nu i se cuvin pentru a îndeplini și a grăbi îndeplinirea unei acțiuni. De asemenea, primarul capitalei este învinuit că a comis și infracțiunea de trafic de influență. Pe 21 iulie procurorii au expediat dosarul de învinuire în instanța de judecată. Dorin Chirtoacă pledează nevinovat.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top