Diverse

Microbuzele românești au fost repartizate în raioane. În UTA Găgăuzia au fost trimise patru

93 de microbuze școlare din cele 96 donate săptămâna trecută de Guvernul României pentru școlile din Republica Moldova urmează să fie transmise, cu titlu gratuit, din proprietatea statului în proprietatea publică a consiliilor raionale. Transferul urmează să fie realizat timp de 30 de zile, potrivit ministrului Educației, Cercetării și Culturii, Monica Babuc.

Alte trei microbuze urmează să fie transmise instituțiilor de învățământ din subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Culturii. Cele mai multe microbuze, opt la număr, urmează să ajungă în raionul Fălești, câte șase microbuze urmează să ajungă în municipiul Soroca și în raionul Rezina. Pentru transportul copiilor care studiază în Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia sunt destinate patru microbuze. Conform hotărârii Guvernului, microbuzele transmise urmează a fi utilizate exclusiv pentru transportarea elevilor și a cadrelor didactice. Menționăm că acesta este al doilea lot de microbuze donat de România pentru instituțiile de învățământ din R. Moldova. Alte 100 de microbuze școlare au fost donate de Guvernul de la București în anul 2014.

 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top