Actualități

Societatea civilă, apel către Parlament: Să-i interzică lui Rogozin intrarea în R. Moldova

Semnatarii petiţiei online „Stop sponsorilor regimului separatist”, care a întrunit peste 100 de mii de reacţii publice, fac apel la unitate către toți deputații Parlamentului Republicii Moldova, lideri de partide extraparlamentare, grupuri de acțiune civică etc. să dea dovadă de solidaritate în solicitarea faţă de Guvern să-i interzică vicepremierului rus Dmitri Rogozin intrarea în Republica Moldova, transmite IPN.

Semnatarii fac apel de susţinere a demersului comun pentru ca toate autoritățile Republicii Moldova să ignoreze aniversările separatiste de la Tiraspol prilejuite de instalarea „așa-zisei misiuni de pacificare”, care potrivit semnatarilor și-a consumat efectele pozitive și trebuie să fie înlocuită cu o Misiune Civilă sub mandat internațional.

„Au mai rămas 52 ore până când delegația condusă de Dmitri Rogozin, aflat sub sancțiuni internaționale, se va îndrepta spre Tiraspol, jucându-și rolul tradițional pe care-l joacă de obicei prin sponsorizarea separatismului, învrăjbirea și divizarea societății. Este o ipocrizie să fii de acord cu petiția și să nu faci nimic dacă te numești autoritate centrală a Republicii Moldova!”, se menţionează în declaraţie.

Printre semnatarii declaraţiei sunt: Rosian Vasiloi, Igor Munteanu, Ion Manole, Nadejda Hribtievschi, Veaceslav Berbeca, Ion Tăbârță, Ion Leahu, Victoria Bucătaru, Dionis Cenușă şi Eduard Digor.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top