Actualități

Ghimpu, despre primarul or. Sângera: “A fost omul care s-a jertfit pentru comunitate”

Primarul orașului Sângera, Mihai Lari, a fost găsit mort ieri dimineață. Potrivit șefului serviciului de presă al Poliției Capitalei, Adrian Jovmir, prima versiune a poliției ar fi suicidul.

Mihai Lari s-ar fi împușcat din arma personală în cap. Toate circumstanțele producerii nenorocirii urmează a fi stabilite pe parcursul anchetei. Mihai Lari avea 55 de ani. Este primar al suburbiei Sângera din 2015 din partea Partidului Liberal. De meserie, Mihai Lari a fost inginer. A mai fost primar al orașului Sângera și în perioada anilor 1993 – 1999, dar și primar interimar, în perioada 2009-2010.

Partidul Liberal transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, părinților și celor apropiați. “A fost OMUL, care mereu a răspuns cu ”PREZENT”, care s-a jertfit pentru comunitatea din care face parte, care a muncit mult, ca să schimbe aspectul orașului Sângera, dar și viața concetățenilor lui”, se arată în mesajul transmis familiei lui Mihai Lari din partea liderului Partidului Liberal.

“În urma trecerii la cele veșnice a D-lui Mihai Lari, Primarul orașului Sângera, mun. Chișinău, Conducerea și colegii de Partid adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate, părinților și celor apropiați.

A fost un OM pe care l-am apreciat și prețuit cu toții, pentru calitățile sale, a fost un bun român, un luptător pentru cauza națională de reîntregire a neamului românesc, a fost un specialist în administrație publică locale, pe care multe orașe și sate și l-ar fi dorit. A fost OMUL, care mereu a răspuns cu ”PREZENT”, care s-a jertfit pentru comunitatea din care face parte, care a muncit mult, ca să schimbe aspectul orașului Sângera, dar și viața concetățenilor lui.

Îi mulțumim pentru tot ce-a făcut, pentru orășelul lui – Sângera, pentru acest popor, pentru că a fost alături de noi și de Primarul General al municipiului Chișinău – Dorin Chirtoacă.

Ne manifestăm compasiunea şi sprijinul moral pentru familia D-lui Mihai Lari, care trec prin clipe grele. Este un moment încărcat de durere și pentru fiecare dintre noi. Fie ca Dumnezeu să dăruiască familiei cuprinse de durere şi tuturor celor care L-au iubit şi preţuit, mângâiere şi întărire sufletească.

Cu gândul şi cu sufletul suntem alături de familie și părinți.
Dumnezeu să-L odihnească în pace!

Cu mult regret,
Mihai GHIMPU, Președinte PL”

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top