Diverse

VIDEO. Poliția a deconspirat provocări ce urmau să aibă loc în cadrul protestului antimixt

În contextul declarațiilor făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, în cadrul briefingului de presă de astăzi, 1 august 2017, cu privire la asigurarea ordinii publice la protestul din 30 iulie, menționăm că Poliția a depus un lucru enorm pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului,  în acest sens, implicându-se activ în deconspirarea unor eventuale provocări și devieri de la norma legală.

În cadrul măsurilor de prevenire întreprinse, în posesia Poliției au intrat mai multe materiale printre care și câteva interceptări audio, care sunt investigate în prezent.

Este vorba despre discuțiile telefonice dintre Urechean Serghei, Dandara Serghei și un al treilea personaj, Liviu. Toți trei, membri ai Partidului Nostru.

În noaptea spre 29 iulie, cei trei au vorbit despre organizarea unor acțiuni cu tentă de provocare, ce urmau să aibă loc în noaptea precedentă protestului. Deocamdată, au loc investigații în baza probelor acumulate, pentru a stabili cu exactitate despre ce este vorba și ce puneau la cale membrii Partidului Nostru. (mai jos găsiți interceptarea audio).

De asemenea, Poliția s-a autosesizat în cazul instalării unor urne mobile și banerelor denigratoare în adresa liderului partidului DA, în PMAN. Cazul a fost înregistrat de angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani, care întreprind toate acțiunile necesare pentru stabilirea autorilor acestor infracțiuni.  

Menționăm că Poliția va continua să asigure ordinea și securitatea publică, în conformitate cu legislația în vigoare și în interesul fiecărui cetățean.

Poliția a deconspirat provocări ce urmau să aibă loc în cadrul protestului partea II

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top