Actualități

Viceministrul Apărării poartă discuții pe tema cooperării moldo-române

Viceministrul Apărării

Viceministrul Apărării, Gheorghe Galbura, şi comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, s-au întâlnit astăzi la sediul Ministerului Apărării cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, după cum anunță portalul de știri Deschide.md.

Un nou ataşat militar al României în Republica Moldova

Cu acest prilej, oficiali au trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi România, cu accent pe cooperarea în domeniul Apărării, precum şi perspectivele colaborării dintre armatele celor două state, este menționat într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Ambasadorul Ioniţă a fost însoţit de noul ataşat militar al României, acreditat în ţara noastră, colonelul Cristi-Mitică Ladaniuc, şi de colonelul Dumitru Neacşu, care şi-a încheiat mandatul la Chişinău.

Cu această ocazie, Gheorghe Galbura l-a decorat pe colonelul Neacşu cu medalia „Pentru consolidarea frăţiei de arme”. Distincţia a fost oferită “pentru contribuţie meritorie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare” dintre cele două armate.

Viceministrul Apărării despre contribuția României

Viceministrul Apărării a apreciat prestaţia colonelului Neacşu în calitate de ataşat militar, mulţumindu-i pentru implicare personală în avansarea cooperării pe segmentul apărării. Viceministrul Apărării a declarat că:

Guvernul României a avut o contribuţie esenţială la reformarea sistemului naţional de apărare al Republicii Moldova şi a oferit Ministerului Apărării expertiză şi asistenţă în domenii importante, precum cel al elaborării documentelor strategice, învăţământului, instruirii militarilor în cadrul exerciţiilor bilaterale şi multinaţionale. Datorită colonelului Neacşu, cooperarea noastră s-a dezvoltat pe un trend ascendent în ultimii patru ani, fiind identificate acţiuni comune care sunt în beneficiul ambelor armate.

Galbura l-a felicitat pe colonelul Ladaniuc cu ocazia numirii în funcţie, exprimându-şi convingerea că noul ataşat militar va continua proiectele predecesorului său privind impulsionarea Agendei moldo-române şi va susţine, la rându-i, identificarea şi derularea unor activităţi comune pe segmentul de apărare.

Amintim că ieri, 2 august 2017, Comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, a avut  altă întâlnire , la sediul Ministerului Apărării, o întrevedere cu adjunctul comandantului Forțelor Terestre ale SUA în Europa, generalul-maior John Gronski.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top