Actualități

Alexei Uliukaev, primul ministru federal, judecat pentru luare de mită

La Moscova a început procesul fostului ministru al dezvoltării economice din Rusia, Alexei Uliukaev. Este pentru prima dată în istoria mandatului lui Vladimir Putin când este judecat un ministru al guvernului rus.

Pe 8 august au loc audierile preliminare, procesul urmând să se desfășoare în spatele ușilor închise, fără mass-media, anunță RIA Novosti.Uliukaiev este acuzat de luare de mită la scară largă. Pedeapsa maximă pe care o riscă este de până la 15 ani de închisoare. Fostul ministru a pledat nevinovat în fața primei instanțe. Potrivit anchetatorilor, Uliukaiev a primit 2 milioane de $ pentru a elibera un aviz favorabil pentru tranzacția în urma căreia „Rosneft“ a preluat controlul companiei „Bashneft“.  Avocații lui Uliukaiev susțin că ministrul nu știa ce conțin valizele care au fost aduse în birou. Potrivit Reuters, la întâlnirea de la sediul „Rosneft“ a fost prezent personal șeful companiei, Igor Secin, un vechi prieten al președintelui Putin.

În plus, anchetatorii susțin ca au mărturia unui șef de bancă de stat, potrivit căreia Uliukaiev s-ar fi plâns de lipsa de recunoștință al conducerii Rosneft pentru ajutorul în tranzacție.Andrei Kostin, șeful VTB Bank (banca care a asistat tranzacția de preluare a controlului Bashneft), a refuzat să răspundă la întrebarea dacă despre el este vorba.

Sursa: paginaderusia.ro

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top