Diverse

Numărul persoanelor reținute, cercetate și plasate ilegal în arest este în creștere

În perioada anilor 2011-2016, 1476 de persoane au fost eliberate din detenție ca urmare a clasării cauzelor penale, scoaterii de sub învinuire sau pe motivul achitării de către instanța de judecată. Cifra este mai mare în comparație cu perioada anilor 2006-2011, când au fost 1079 astfel de persoane. Datele au fost oferite la solicitarea Agenției de presă IPN de către directorul interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Aureliu Suhan, locotenent-colonel de justiție.

Avocatul asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, a declarat pentru IPN că, având în vedere numărul deținuților din penitenciare din Republica Moldova, cifra de 1476 de persoane este destul de mare. „Noi avem probleme de sistem cu reținerea persoanelor. Dacă este vorba de eliberarea persoanelor ca rezultat al plasării în arest și scoaterii de sub învinuire penală, aceste cifre arată calitatea urmăririi penale care se face în Republica Moldova”, a remarcat Vadim Vieru.

Potrivit avocatului, există posibilitatea ca în cazul acestor persoane să fi fost pornit intenționat un dosar penal, ca să fie hârțuite şi să le fie create anumite impedimente în activitate, spre exemplu. O altă cauză ar fi lipsa de profesionalism a procurorilor care înaintează statute de bănuit/învinuit persoanelor care nu au nicio legătură cu cauzele penale date și ulterior aceste persoane sunt eliberate.

IPN

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top