Diverse

VIDEO. Grupul „Adoptă un vot” organizează a II-a ediție a offline-ului la Chișinău

În rezultatul offline-ului „Adoptă un vot” de la Veneția din luna martie curent, reprezentanții din diasporă împreună cu concetățenii de acasă s-au mobilizat pentru organizarea celei de-a doua ediții care va avea loc la Chișinău, în data de 19 și 20 august 2017, la Summit Events.

Offline-ul este un eveniment civic și împărtășește viziunea comunității „Adoptă un vot” de a contribui prin acțiuni concrete la prosperarea societății din R. Moldova. Participanții vor putea să se implice direct în proiectele şi acțiunile menite să dezvolte R. Moldova care au fost inițiate la primul offline. De asemenea, vor putea cunoaște persoane cu viziuni similare.

Subiectele principale care vor fi abordate țin de realizarea proiectelor educaționale, sociale, economice, juridico-economice, civice și de caritate, dar și alte aspecte tematice precum: inovații, business, antreprenoriat și proiecte de mediu pentru Republica Moldova. Unele dintre proiectele elaborate în cadrul primei ediții au fost deja realizate. Despre acestea, dar și alte reușite ale reprezentanților din diaspora veți putea afla în mai multe detalii la „Adoptă un Vot”.

Vineri, 18 august va fi organizat un „Welcome party”. Doritorii să participe la discuții informale și networking, sunt rugaţi să confirme prezența în formularul de participare.

La eveniment sunt aşteptate să participe persoanele interesate atât din diasporă, cât și pe cei de acasă.  Acesta este un eveniment autofinanțat, de aceea fiecare participant e responsabil de propria călătorie și cazare.

Taxa de participare este de 250 lei (include chiria sălii și două pauze de cafea) sau 450 lei ( + doua prânzuri).

Pentru a vă înregistra la eveniment, accesați link-ul. Data limită de aplicare: 10 August 2017.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top