Diverse

România, pe lista TERORIȘTILOR după atacul din Spania?

Marius Văcărelu, specialist în geopolitică, a comentat  atentatul din Barcelona, precizând că oraşele mari europene sunt o ţintă şi mai cu seamă zonele turistice. De asemenea, acesta a precizat că şi România ar putea deveni ţinta Stat Islamic.

România ar putea intra pe lista teroriştilor, este părerea specialistului în geopolitică Marius Văcărelu, care a precizat că suntem totuşi o ţară europeană. “Da, suntem o ţară europeană, care contăm în imaginea generală, o ţară membră UE. Trebuie să fim cu toţii conştienţi că astfel de vremuri în care siguranţa este ameninţată de tot felul de oameni te pune şi pe tine cetăţean român în faţa unor întrebări: cine sunt cu tine, cine sunt împotriva ta. Până unde trebuie să te gândeşti la un nivel minim. E momentul să avem un alt tip de educaţie pentru că altfel ne vom prăbuşi pentru că un sistem social corect este cel care elimină foarte multe probleme”, a declarat Marius Văcărelu.

Această grupare Stat Islamic a avut mari probleme, spune specialistul. “A fost eliminată din Orientul Mijlociu în ultimele luni şi ei au anunţat că se vor muta cu operaţiunile în Europa. Se ţin de cuvânt. De aici e o problemă. Nu ştim cu adevărat în ce manieră îşi construiesc reţelele de adepţi, asta e adevărata problemă. În numele Islamului se asociază nişte oameni fără să aibă neaparat o naţionalitate anume dar au o anume religie care este opune”, a explicat Marius Văcărelu la Realitateatv.

Noi creştinii sunt văzuţi drept principalul adversar, spune specialistul în geopolitică care atrage atenţia asupra importanţei pe care o are educarea cetăţeanului de rând. “Educarea cetăţeanului într-un anumit tip de viziune de apărare pentru a putea reacţiona în anumite momente”, a conchis acesta.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top