Diverse

Comisia Europeană: Extremismul, intoleranța și opresiunea nu au ce căuta în Uniunea Europeană

”La 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, care a marcat începutul uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria recentă a continentului nostru”, au precizat, într-un comunicat, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și comisarul pentru Justiție, Vera Jourova.

”Regimurile totalitare din Europa au restricționat libertățile oamenilor, le-au încălcat drepturile și au făcut milioane de cetățeni obișnuiți victime ale ideologiei lor”, se mai arată în declarația comună.

Cei doi oficiali europeni au atras atenția că amintirea ”ororilor trecute” este necesară ”pentru a-i respinge pe cei care încearcă să reînvie aceste ideologii”.

”Extremismul, intoleranța și opresiunea nu au ce căuta în Uniunea Europeană”, se precizează în comunicat.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost un tratat de neagresiune semnat între Germania nazistă și Uniunea Sovietică și care a divizat restul Europei între cele două puteri.

Zeci de milioane de persoane au fost deportate, torturate și ucise în timpul acestor regimuri totalitare.

Pactul a fost valabil mai puțin de doi ani, asta pentru că Hitler a atacat Uniunea Sovietică în iunie 1941.

Sursa: agerpres.ro

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top