Diverse

Ești pasionat de carte? „Bookfest Chișinău” revine și în acest an

Peste 50 de mii de volume ale editorilor din România trec Prutul pentru Salonul Internațional de Carte „Bookfest Chișinău 2017”. Vizitatorii „Bookfest Chișinău” vor fi așteptați cu volume din cele mai variate domenii, la cele mai avantajoase prețuri. Astfel, în perioada 30 august- 3 septembrie, Chișinăul va deveni cu ajutorul Bookfest, „capitala culturii scrise românești”, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Asociației editorilor din România.

„Bookfest Chișinău” pune în valoare patrimoniul nostru cultural comun, cu precădere cel de limbă și de simțire”, consideră președintele Institutului Cultural Român, Liliana Turoiu, principalul finanțator al evenimentului.

În acest context, publicul din Chișinău va avea, săptămâna viitoare, ocazia să-și cumpere cele mai noi apariții editoriale la prețuri promoționale. Copiii vor fi vedetele acestui Salon Internațional de Carte, pentru că majoritatea standurilor vor avea titluri și reduceri speciale la cărțile destinate elevilor, 1 septembrie fiind și prima zi de școală în Republica Moldova.

Organizatorii evenimentului sunt: Ministerul Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top