Uncategorized

Polonia TAIE DRASTIC pensiile SECURIȘTILOR din regimul COMUNIST!

Mai primim o palmă din Polonia! Într-o speță despre care la noi nici măcar nu se vorbește! Niciun partid, că uite, suntem în campanie electorală, n-are în proiect un asemenea gest! Guvernul polonez ia în calcul o reducere semnificativă a pensiilor pe care le primesc foștii angajați ai securității din timpul regimului comunist (1945-1989), ale căror venituri sunt în general mai mari decât pensia medie a cetățenilor polonezi, transmite vineri EFE, citată de Agerpres.

Măsura ar putea afecta circa 32.000 de foști funcționari care au acționat la ordinele regimului comunist.

„Vrem să restaurăm dreptatea socială în Polonia”, a declarat vineri șefa guvernului polonez, Beata Szydlo. „La un sfert de secol de la sfârșitul regimului comunist în Polonia, funcționarii care făceau parte din acest sistem criminal încă mai beneficiază de pensii mari”, care adesea sunt mult mai consistente decât pensiile de la stat pe care le primesc persoanele care au suferit represiuni în acea perioadă, a adăugat Szydlo.

La rândul său, ministrul de interne, Mariusz Blaszczak, a declarat că, dacă va fi adoptată, această măsură va ajuta statul polonez să economisească aproximativ 500 de milioane de zloți pe an (circa 113 milioane de euro), scrie comisarul.ro

Sursa: comisarul.ro

Click to comment

Comentează

To Top