Actualități

România ar putea să construiască rachete din 2021

România ar putea deveni, în trei ani, ţară producătoare de sisteme anti-aeriene cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune, sub egida concernului MBDA, dacă planurile stabilite joi, cu ocazia vizitei preşedintelui Emmanuel Macron în România, de compania franceză şi reprezentanţii părţii române, vor merge ca pe roate.

MBDA, liderul european în domeniul sistemelor de rachete tactice, a semnat joi, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu Romarm, companie de stat din domeniul apărării, şi Electromecanica Ploieşti, filială a Romarm, care are ca scop dezvoltarea unui mecanism prin care, pe de o parte, forţele armate române să fie dotate cu rachete antiaeriene de ultimă generaţie şi, pe de altă parte, sistemele să fie produse local, iar întreţinerea lor să fie asigurată tot de către industria românească de apărare.

Memorandumul a fost semnat, joi, la Palatul Cotroceni, de către reprezentanţii companiei franceze, ai Romarm şi ai Electromecanica, în prezenţa preşedinţilor Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron şi a miniştrilor români ai Apărării şi Economiei.

“Astăzi a fost o zi foarte importantă pentru România, pentru Franţa şi pentru Europa. Astfel România va avea acces nu doar la cel mai bun produs în domeniul apărării antiaeriene cu rază scurtă şi foarte scurtă, ci va beneficia şi de cooperare industrială la cel mai înalt nivel, cu transfer de tehnologie, crearea de locuri de muncă şi revitalizarea industriei de apărare. Este o chestiune care ţine de independenţa naţională: o apărare puternică nu este posibilă fără o industrie a apărării puternică”, a declarat într-o întâlnire cu jurnaliştii Antoine Bouvier, CEO al MBDA. Compania este controlată de Airbus (Franţa), cu 37,5% din acţiuni, BAE Systems (Marea Britanie), de asemenea cu 37,5%, şi Leonardo (Italia), cu 25%.

Urmează discuţii între partea franceză, forţele armate române, Romarm şi guvern pentru a găsi cea mai bună soluţie de cooperare, reprezentanţii MBDA arătându-se încrezători că un prim contract ferm va fi semnat anul viitor.

“Odată semnat contractul, vom trece imediat la lucru şi depinde de necesităţile exprimate de forţele armate române dacă va fi nevoie să dezvoltăm un produs personalizat sau vom putea refolosi tehnologii existente”, a afirmat Bouvier.

Vicepreşedintele MBDA, Didier Philippe, prezent la discuţii, a precizat că trei ani ar fi un termen realist, de la semnarea contractului, pentru livrarea primei rachete “Made in Romania”. Astfel, prima rachetă antiaeriană produsă în România sub egida MBDA ar urma să ajungă în dotarea Armatei în 2021, dacă totul va merge conform calendarului preconizat de francezi.

Şeful MBDA a pus accent pe prezenţa preşedinţilor Iohannis şi Macron şi a miniştrilor Ţuţuianu şi Fifor la semnarea memorandumului, arătându-se încrezător că proiectul a câştigat sprijin politic în ambele ţări.

Proiectul va crea cel mai probabil în România şi oportunităţi în domeniul software.

Bouvier a mai punctat că România trebuie să fie foarte atentă atunci când face achiziţii în domeniul apărării. “O ţară trebuie să se asigure că este foarte atentă la performanţa şi calitatea produselor şi, de asemenea, să ia în calcul că apărarea nu este o afacere ca oricare alta. Ştim că parteneriatul strategic dintre Franţa şi România este important, ştim că este important pentru România să fie inclusă în iniţiativele UE şi NATO din domeniul apărării, ceea ce dă un cadru diferit achiziţiilor pentru apărare. Cred că România trebuie să fie atentă la interesele ei strategice”.

Guvernele român şi american au anunţat, recent, achiziţionarea de către România de sisteme de rachete Patriot în valoare totală de 3,9 miliarde de dolari. În virtutea obligaţiilor ca membru al NATO şi a parteneriatului strategic cu SUA, România a majorat anul acesta bugetul pentru Apărare la 2% din PIB. Statul a anunţat un plan de înzestrare a forţelor armate care presupune achiziţii de aproape 10 miliarde de euro în următorii ani.

Pe lângă rachetele Patriot, care concurează cu soluţiile oferite de MBDA, România va mai cumpăra rachete de artilerie HIMARS, tot de producţie americană, în valoare de 1,25 miliarde de dolari, va moderniza flota prin achiziţia de corvete şi upgradarea fregatelor existente, şi vizează achiziţia de elicoptere de transport şi de asalt, precum şi de blindate. Principalii candidaţi în ceea ce priveşte elicopterele sunt Bell (SUA) şi Airbus (Franţa), care a investit masiv în România la IAR Ghimbav, iar în pole position pentru contractul de blindate par să fie americanii de la General Dynamics.

Pe lângă eventuala achiziţie de rachete sol-aer, MBDA pregăteşte, în paralel, şi o ofertă destinată dotării corvetelor şi fregatelor româneşti cu sisteme de apărare antiaeriană, a precizat Bouvier.

Sursa: economica.net

Click to comment

Comentează

To Top