Actualități

Andrei Vlășceanu: Avem toate ingredientele pentru unificarea Republicii Moldova cu România

Analistul politic Andrei Vlășceanu a fost invitatul de aseară al lui Alexandru Rotaru la Ora Bucureștiului, pe 10TV. Acesta a vorbit despre premisele creării statului Republica Moldova și condițiile favorabile stipulate în dreptul internațional pentru realizarea Unirii.

Acum, dacă e să ne întoarcem în zilele noastre, avem toate ingredientele pentru a face posibilă reunificarea celor două state românești. Avem ingredientele internaționale, referindu-ne la Actul de la Helsinki, care spune că redesenarea frontierelor cu forța este interzisă. Dar la momentul în care există voința populară, exprimată prin vot democratic, Parlamentele, există același punct comun și nu există niciun fel de impediment”, a comentat Andrei Vlășceanu condițiile de reunificare a celor două state românești.

Vlășceanu a vorbit și despre situația complicată a autorităților de la Chișinău în relațiile cu Transnistria, chiar dacă Dodon a mers la inaugurarea lui Krasnoselski și a dat de înțeles că va fi identificată o soluție.

Când îl vedem pe Krasnoselski, trebuie să înțelegem, dacă e să-l depunctăm, destructuralizăm, că în spatele lui sunt șase litere: SVR și GRU. Și-am închis subiectul. Zona separatistă reprezintă cea mai mare bază, din câte știu eu, a spionajului rusesc, în special militar, pentru că au posibilitatea să facă recrutări”, a adăugat Vlășceanu.

2 Comments

2 Comments

  1. LanceaLuiHoriaSus

    29 august 2017 at 09:02

    …la momentul în care există voința populară, exprimată prin vot democratic, Parlamentele,… Această guvernare în Republica Moldova nu va permite nici odată exprimarea obiectivă a voinței populare. Și, cu părere de rău, nici guvernarea din România… Coloana a cincea a Federației Ruse este prezentă peste tot…

  2. Chivu

    29 august 2017 at 16:33

    VISE! cat dodon si plaha sunt in viata politica,nu se face nimic

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top