Uncategorized

Ce PLANURI are Viorel Ciubotaru cu PLDM

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Viorel Cibotaru a vorbit despre acțiunile prioritare de pe agenda partidului pentru perioada următoare, acțiuni care urmează să fie adoptate de Biroul Politic Național.

Contactat de TRIBUNA şi întrebat despre proiectele PLDM pentru perioada următoare, Viorel Cibotaru a spus că „avem mai multe puncte pe agendă, având în vedere interesele partidului”.

„Avem un plan de activități și acțiuni, dar urmează să fie adoptat de Biroul Politic Național. La general, avem mai multe puncte pe agendă, având în vedere interesele partidului, cât și situația concretă, care impune o agendă, inclusiv legată de viitoarele alegeri, poziționarea noastră, programul partidului. Noi am declarat anterior despre elaborarea unui nou manifest a PLDM, care ține de viziunile de bază vizavi de situația din țară și cum am putea angaja oamenii în ceea ce noi numim întoarcerea puterii poporului, fiind una din acțiunile de bază. Ne gândim cum să marcăm 10 ani de la fondarea PLDM, care va avea loc în decembrie. Alte puncte ar fi: promovarea cadrelor tinere, noul program politic al partidului, ne-am asumat această responsabilitatea atât la ultimul congres, cât și la întrunirile ulterioare ale Consiliului Național al partidului. Acestea sunt momentele de bază, care mă preocupă ca președinte al partidului și sper ca aceste planuri să fie încununate și prin decizie”, a declarat Cibotaru.

Viorel Cibotaru a vorbit și despre alte acțiuni de pe agenda PLDM, inclusiv despre consolidarea forțelor proeuropene.

„Alte puncte în agendă sunt viziunile fracțiunii, planurile de lucru ale partidului, elementele de bază, temele care se vor aborda în activitatea legislativă. O altă viziune este interacțiunea și comunicarea PLDM cu alte partide de dreapta, proeuropene și aici noi vedem o agendă importantă, noi pledăm pentru consolidarea forțelor acestor partide în lupta împotriva acestor ilegalități, care le comite acum guvernarea în ceea ce ţine de schimbarea Codului electoral. Trebuie să continuăm să insistăm asupra faptului ca actuala guvernare să renunțe la acest plan, iar dacă nu renunță, vom continua prin discuție și dezbateri să elaborăm un plan consolidat al dreptei pentru a vedea acțiunile de mai departe”, a conchis liderul PLDM.

Sursa: tribuna

Click to comment

Comentează

To Top