Uncategorized

De ce are nevoie România să participe la exercițiile militare din Marea Neagră alături de NATO

Exerciţiile militare în Marea Neagră, la care participă Forţele Navale Române, alături de armata americană şi de alte nave NATO, sunt salutate de specialiştii în domeniul apărării. Totuşi, dotarea precară a armatei noastre îi face să fie rezervaţi când vorbim de un conflict armat în Marea Neagră

Viceamiralul în retragere Petre Zamfir spune că în clipa de faţă România nu este pregătită de un eventual conflict armat în Marea Neagră. „Flota noastră, la ora actuală, este aproape inexistentă. În afară de cele două fregate care pot face faţă unui război, noi suntem descoperiţi. Avem nave vechi, cu aparatură veche, iar noi trebuie să ne adaptăm la condiţiile de astăzi ale tehnicii militare“, explică Zamfir.

Petre Zamfir are 93 de ani şi este viceamiral în retragere al Armatei Române. Este unul dintre militarii care a participat în cel de-Al Doilea Război Mondial la scufundarea distrugătorului „Moskva“, liderul flotei ruseşti. Şi-a dedicat mai bine de 40 de ani activităţii în cadrul Forţelor Navale Române, fiind, la un moment dat, comandantul Navei Şcoală „Mircea“: „Faţă de cel de-Al Doilea Război Mondial, când noi aveam patru distrugătoare, fiecare cu cinci tunuri de 120 de milimetri, România are acum două fregate, fiecare cu un tun de 76 de milimetri. Atunci, raportul de forţe între noi şi ei era de 1 la 7, acum raportul este undeva de 1 la 20“.

Exerciţiile militare pe Marea Neagră, la care participă soldaţii noştri, sunt binevenite, în opinia viceamiralului, deoarece astfel îşi reîmprospătează cunoştinţele esenţiale de luptă pe apă şi cunosc aparatele de ultimă generaţie din domeniul marinei militare. „În cazul unui eventual conflict, singura noastră speranţă este venirea acestor nave NATO din Marea Mediterană care să ne apere, deoarece noi nu avem cu ce să ne apărăm. Marea Neagră, la ora actuală, este la cheremul ruşilor. Ei au peste 40 de submarine noi în aceste ape, au adus şi un nou crucişător. Noi nu deranjăm pe nimeni cu astfel de exerciţii“, concluzionează Petre Zamfir.

„România nu e singură“

Iulian Fota, directorul Colegiului Naţional de Informaţii şi fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională, declară pentru „Adevărul“ că „aceste exerciţii şi prezenţa sporită a navelor occidentale, în special americane, sunt rezultatul a două decizii foarte bune – care sunt şi în favoarea României – luate de NATO, multilateral, şi de SUA, unilateral. Mesajul transmis către noi este că România nu e singură, NATO, în special americanii, sunt alături de ea“. De asemenea, Fota declară că astfel de exerciţii militare la care România ia parte sunt privite de Rusia cu îngrijorare, dar ele reprezintă o consecinţă a politicii ruseşti din ultimii 10 ani. „Nu eu am anexat Crimeea şi am remilitarizat Marea Neagră începând cu 2007-2008. Pe mine retorica ruşilor nu mă impresionează, pentru că ceea ce facem noi este doar rezultatul a ceea ce au făcut ei. Exerciţiile acestea sunt pur defensive şi un răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei în zona Mării Negre, două războaie făcute de ea: Georgia şi Ucraina, plus remilitarizarea Mării Negre pe partea ei rusească“.

În ceea ce priveşte dotarea Forţelor Navale Române, Fota mai spune că aceasta ar fi o consecinţă a unei nepăsări care durează de ani de zile. „Este foarte bine că au loc aceste exerciţii. România, însă, trebuie să ducă programele mari de înzestrare până la capăt, să modernizăm fregatele, să cumpărăm nave noi, să consolidăm toate măsurile de apărare a litoralului, aici intră şi modernizarea aviaţiei. Este un set întreg de măsuri pe care armata îl are în intenţie. Din punct de vedere internaţional, lucrurile s-au schimbat în rău, nu în bine“, concluzionează Iulian Fota.

Distrugătorul USS Porter, în Portul Constanţa

Marţi, 22 august, în Portul Constanţa a ajuns distrugătorul americat USS Porter (DDG 78). Acesta a participat în perioada 24-28 august la exerciţii militare în apele teritoriale şi internaţionale alături de Corveta „Horia Măcellariu“ a Forţelor Navale Române. Şi în luna iulie au avut loc în Marea Neagră exerciţii militare multinaţionale ale forţelor NATO, la care a participat una dintre cele mai puternice nave ale marinei americane, crucişătorul USS Hue City, dar şi distrugătorul USS Carney, dotat cu un sistem anti-rachetă AEGIS similar celui instalat la Deveselu. Exerciţiul, Sea Breeze 17, desfăşurat în perioada 8-23 iulie 2017, a vizat un scenariu al unei operaţiuni de răspuns la o situaţie de criză.

La acelaşi exerciţiu, Marina Regală britanică a trimis nava amiral a trupelor NATO în Marea Neagră şi Marea Mediterană, distrugătorul HMS Duncan, care a participat la operaţiuni împotriva Statului Islamic. România a participat cu Fregata „Mărăşeşti“, Corveta „Contraamiral Horia Măcellariu“, un detaşament de infanterie marină, un detaşament de scafandri de luptă şi ofiţeri de stat major.

Sursa: Adevarul

Click to comment

Comentează

To Top