Diverse

România: 14 persoane REȚINUTE în dosarul decontărilor de servicii medicale la domiciliu

Procurorii DNA au reţinut 14 persoane în dosarul decontărilor de servicii medicale la domiciliu, printre cei reţinuţi numărându-se şeful CNAS Marian Burcea şi alţi membri ai conducerii, actualul şef al CASMB Ovidiu Munteanu, dar şi fostul şef Lucian Bara, reprezentanţi ai unor societăţi prestatoare de servicii în domeniul medical, precum şi o avocată din Baroul Bucureşti. Premierul Mihai Tudose l-a demis din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe Marian Burcea, reţinut în noaptea de joi spre vineri de procurorii DNA.

DNA a anunţat, vineri, că 14 persoane au fost reţinute în urma celor cincizeci de percheziţii care au avut loc în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale la domiciliu. Acestea vor fi prezentate cu propunere de arestare preventivă, la Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, s-a dispus reţinerea lui Marian Burcea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei în exerciţiul funcţiei de conducere în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, pentru evitarea depistării fraudelor, “se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”.

“Există date şi probe că, prin activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi, activităţi pentru care s-a dispus reţinerea, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane euro)”, precizează DNA.

Potrivit procurorilor, în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Procurorii anticorupţie au făcut joi 50 de percheziţii, inclusiv la CNAS şi la CASMB, în acest dosar.

Sursa: RTV

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top