BERD sprijină Guvernul în realizarea proiectelor investiționale

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Francis Malige, Directorul General pentru Europa de Est și Caucaz al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Oficialii au avut un schimb de opinii privind proiectele investiționale de importanță națională preconizate pentru anul 2018, precum şi despre impactul reformelor promovate de Guvern asupra dezvoltării economice a ţării. În context, au fost abordate proiecte ce ţin de infrastructura drumurilor,  transporturi, energetică, apă şi canalizare, dezvoltare economică.

Şeful Executivului a exprimat gratitudine pentru suportul acordat de BERD şi s-a referit la agenda guvernamentală, care are pe cap de listă prioritară implementarea cu succes a reformei administraţiei publice centrale, inclusiv pentru a spori capacitatea instituţiilor de a utiliza eficient asistenţa externă.

„Noi privim toate reformele în complexitate, deoarece avem toată convingerea că doar mergând în paralel cu reforme pe toate dimensiunile putem obţine rezultate care vor duce la dezvoltarea social-economică a statului”, a spus Pavel Filip.

La rândul său,  Francis Malige a apreciat eforturile guvernării şi curajul de a promova reforme pe mai multe segmente concomitent, evidenţiindu-le pe cele care vin să susţină mediul de afaceri. În context, Directorul BERD pentru Europa de Est și Caucaz a reiterat deschiderea de a oferi suport în realizarea proiectelor ce ţin de interconexiunea electrică, căi ferate, deșeuri solide și eficiență energetică.  De asemenea, oficialul a reconfirmat disponibilitatea BERD de a susţine ţara noastră în  identificarea potențialilor investitori în băncile comerciale din Republica Moldova.

Comentează