Actualități

VIDEO. Micile uniri continuă să aibă loc. Glodeni s-a înfrățit cu județul Bistrița-Năsăud

Unirea câştigă teren în Republica Moldova, iar seria înfrăţirilor dintre localităţile din Republica Moldova și România continuă într-un ritm alert. Ajutor financiar, schimb intercultural sau deschiderea către accesarea fondurilor europene, sunt doar unele dintre beneficiile pe care le va aduce semnarea acordului de frăție dintre raionul Glodeni din Republic Moldova și Județul Bistrița-Năsăud din România.

În discursul său, Președintele raionului Glodeni, Ion Leucă a salutat prezența delegației române în Glodeni și a exprimat recunoștința profundă pentru intenția de a stabili între Județul Bistrița-Năsăud și Raionul Glodeni relații de parteneriat și prietenie strânse și constante. 

Aflată la Glodeni, delegația din Bistrița-Năsăud a vizitat unele instituții socio-culturale pentru a se familiariza din prima sursĂ cu starea acestor obiective din raionul Glodeni.
Anterior, un alt acord de înfrățire a fost semnat între raionul Strășeni din Republica Moldova și județul Ilfov din România. De menționat că, raionul Strășeni s-a înfrățit cu mai multe județe din România în urma cărora a beneficiat de mai multe facilități.

În luna octombrie, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a anunțat în inițierea și organizarea Campaniei Naționale „Centenar prin înfrățiri”, în perspectiva celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918. Este vorba despre o campanie de înfrățire a județelor din România şi sectoarelor Municipiului București cu unități administrativ-teritoriale similare din statele unde există comunități de români, se arată într-un comunicat al instituției. 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top