VIDEO. Botoșani va aloca bani pentru susținerea școlilor cu predare în limba română din Bălți

Municipiul Botoșani va aloca fonduri pentru susținerea școlilor cu predare în limba română din Bălți în cadrul programului ”Centenar”. La începutul lunii noiembrie, municipiul Bălți a semnat un parteneriat cu orașul Botoșani din România care prevede dezvoltarea unor proiecte transfrontaliere comune.

În ajun de Centenar, se implementează mai multe proiecte și acțiuni cu scopul de a ajuta cetățenii din Republica Moldova. Fondurile necesare pentru suportul acordat școlilor de limba română din Bălți vor fi alocate de consilierii locali din Botoșani, odată cu votarea bugetului pe anul 2018.

”Ne permite legea să facem acest lucru în cadrul acordului de colaborare pe care îl avem încheiat cu municipiul Bălți. Sunt două școli cu predare în limba română care au nevoie de ajutor aici și, dacă tot e Centenarul, cred că e cazul să facem și noi ceva, să-i ajutăm. Ei vor decide ce fac cu banii. Pot să facă reabilitare, pot să dezvolte biblioteca”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

Amintim că la începutul lunii noiembrie, între municipiul Bălți și județul Botoșani a fost semnat un parteneriat care presupune dezvoltarea sustenabilă a relațiilor bilaterale, pe termen lung și deschiderea de noi oportunități de colaborare în domenii de interes comun. Unul dintre cele mai importante proiecte comune urmează să fie “Eminescu: o cultură-o rută”. În municipiul Botoşani, acest proiect va însemna noi investiţii în Centrul Istoric pentru promovarea şi conservarea patrimoniului cultural şi istoric, putând fi atraşi maximum 1,5 milioane de euro.

Comentează