Diverse

VIDEO. Riscă să fie amendați pentru promovarea Unirii

Au informat oamenii despre benefiicile Unirii cu România, iar acum riscă să fie amendați! Este vorba de Asociația „UNIREA – ODIP”, căreia i s-a intentat un dosar, membrii fiind acuzați de angajații Centrului pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal că au încălcat legea colectând semnături în stradă de la adepții unirii cu România. Unioniștii susțin că autoritățile comit un abuz.

După ce în primăvara acestui an voluntarii Asociației „Unirea – ODIP” au organizat o amplă campanie de informare cu privire la necesitatea Unirii Republicii Moldova cu România, autoritățile au intentat un dosar, acuzându-i pe unioniști că au adunat ilegal semnături pentru Unire. Astăzi a avut loc ședința de judecată, care însă, a fost amânată pentru 28 decembrie, întrucât nu au fost aduse probe concludente.

„Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a făcut un control, fără a prezenta un act de control și probe la materialele dosarului, prin care învinuiește asociația că colecta aceste date. De facto, asociația nu colecta aceste date. Asociația a primit o autorizație din partea Primăriei Chișinău pentru a efectua o întrunire în fața Primăriei, pentru a informa cetățenii cu privire la Unire”, a declarat Vlad Vlaicu, avocatul Asociației „UNIREA – ODIP”.

În același timp, președintele „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, este de părere că dosarul a fost fabricat pentru a periclita activitatea unioniştilor şi a-i scoate în afara legii.

„Întrunirea la care se face referință, la care s-ar fi încălcat legea viza instalarea unui cort de promovare a Unirii Republicii Moldova cu România și de sancționare a ilegalităților lui Dodon. Nimic în comun cu acuzarea, nimic în comun cu ceea ce ni se impută nouă!. Noi nu prelevăm astfel de date, noi nu încălcăm legea, noi nu avem nevoie de viața lor privată, de datele lor cu caracter personal”, a precizat liderul „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi.

Menționăm că în cazul în care vor fi găsiți vinovați, unioniștii riscă o amendă de până la 40 de mii de lei.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top