Actualități

VIDEO. Traian Băsescu, despre alegerile din 2018: “Va fi un dezastru”

“Cred că n-ați avut alegeri mai importante decât cele din anul acesta”, a declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu, la emisiunea “Important” cu Gheorghe Gonța.

Indiferent de faptul că alegătorii sunt unioniști sau proruși, alegerile parlamentare din 2018 sunt cruciale. “Dacă vor câștiga partidele proruse, va fi un dezastru”, explică ex-președintele.

Potrivit lui Traian Băsescu, populația Republicii Moldova nu se potrivește cultural deloc cu populația din Est.

În același context, ex-președintele României declară că, dacă cineva crede că decizia de ieri a instanței l-ar fi descurajat, se înșeală amarnic.

“Cine crede că m-a descurajat că nu s-a anulat în instanță decretul domnului Dodon, se înșeală amarnic. Miza e prea mare ca să mă descurajeze o hotărâre judecătorească, lupta continuă”, a mai afirmat ex-președintele.

De ce România a reuşit, iar Moldova nu, deşi am început cu acelaşi PIB.

Publicată de Gheorghe Gonța pe Marţi, 23 ianuarie 2018

Menționăm că, Judecătoria Chișinău a respins, ieri, cererea lui Băsescu privind anularea decretului de retragere a cetățeniei.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Close