Actualități

Dodon s-a născut în România. Sadova va vota Declarația de UNIRE

Sadova, satul de baștină a președintelui prorus, Igor Dodon se alătură celor opt localități care au semnat Declarația de UNIRE și va adopta actul până la data de 27 martie 2018, atunci când se împlinesc 100 de ani de la Marea UNIRE. Primarul localității Sadova, raionul Călărași, Vladimir Susarenco susține că lucrează împreună cu membrii consiliului de administrație la Declarația de UNIRE, dar și la organizarea unor evenimente pentru data de 27 martie.

”Administrația consiliului local Sadova ia în calcul semnarea Declarației de Unire și am fi foarte bucuroși să fie semnată. E o Declarație frumoasă, cu îmbrăcăminte de patriotism și unionism și o putem face și noi la moment.  Am consiliul constituit din reprezentanți ai partidului socialist care este aproape jumătate din celelalte partide, iar populația din localitate trebuie să o pregătesc. Cred că până la 27 martie o să ne reușească. Noi vrem să facem o manifestație cu implicarea școlii și a grădiniței atunci când se împlinesc 100 de ani de la Marea UNIRE.” a declarat Vladimir Susarenco, primarul localității Sadova.

Mai mult de o treime dintre locuitorii din Sadova, raionul Călărași, satul de baștină al președintelui Igor Dodon, s-au declarat români în cadrul recensământului populației și al locuințelor efectuat în anul 2014. În vara anului 2017, grădinița din localitatea Sadova a fost renovată cu sprijinul financiar al României. Pentru lucrările de renovare la grădinița din Sadova, din grantul oferit de Guvernul României au fost alocate peste 921.000 de lei. Pe 23 septembrie 2017, Sadova din raionul Călărași, s-a înfrățit cu localitatea Cuza Vodă, județul Călărași din România.

Amintim că astăzi, Igor Dodon supărat foc că mai multe localităţi din Republica Moldova au semnat declaraţii de unire cu România a cerut pedepsirea factorilor implicaţi în acţiunile „antistatale, antipopulare şi anticonstituţionale”, solicitând convocarea Consiliului Superior de Securitate și tragerea la răspundere a aleșilor locali de către SIS și MAI.

Pâna la ora actuală, au fost semnate 8 Declarații de Unire de către localitățile din raioanele Republicii Moldova: Parcova, raionul Edineț, Puhoi, Văsieni, Bardar, Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, Opaci din raionul Căueșni, Gotești din raionul Cantemir și Festelița din Ștefan Vodă.

1 Comment

1 Comment

  1. Petru Ursu

    2 februarie 2018 at 21:24

    Susțin localitățile în frunte cu Primarii și consilierii, care au dovedit că sunt capabili cu capul lor să ia decizii corecte. Fără creier în cap sunt acele persoane care încă nu înțeleg și nu vor înțelegege importanța acestor hotărâri a oamenilor, cărora istoria le-a dat convingerile necesare,cum să procedeze pentru binele populației. Dar vreau să recunoaștem căci este nevoie și de așa persoane ce-și arată contrariile,fiind-că „izvorul mișcării este lupta contrariilor”(filosofie). Nu există Nu fără Da și nu există Da fără Nu.Becul nu se aprinde numai cu + dacă nu are și – (negativul). Să-l rugăm pe Tovarăș să fie mai crunt cu noi,căci o să contribue să lichidăm mai repede neajunsurile.În alt caz o să se întindă timpul (tergiversare).Mulțumesc.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top