Actual

AFARĂ CU MIHAI SAAKAȘVILI! Uite ce a pățit fostul președinte georgian

Serviciul de frontieră al Ucrainei îi interzice lui Mihail Saakaşvili să pătrundă pe teritoriul ţării timp de 3 ani. Anunţul a fost făcut la câteva zile după ce fostul preşedinte georgian fusese expulzat din Ucraina.

Saakaşvili a postat miercuri pe Facebook un document din partea serviciului de frontieră ucrainean privind interdicţia de a intra în Ucraina – valabilă până în 13 februarie 2021.

Oleh Slobodian, purtător de cuvânt al serviciului de frontieră, a confirmat că interdicţia împotriva lui Saakaşvili a fost aplicată la ordinul comandantului departamentului de frontieră ucrainean, pe care fostul preşedinte georgian a traversat-o în septembrie 2017 evitând o blocadă.

Saakaşvili a răspuns sfidător la ordinul de interdicţie, scriind pe Facebook: “Cu sau fără mine, sfârşitul a sosit deja pentru aceste autorităţi şi mă voi întoarce în Ucraina foarte curând, mult mai repede decât în 3 ani”.

Saakaşvili a fost preşedinte al Georgiei în perioada 2004-2013, înainte să se mute în Ucraina după ce a fost acuzat de fraudă în ţara sa natală. Ulterior, Saakaşvili a devenit guvernator al regiunii ucrainene Odesa şi a primit de asemenea cetăţenie ucraineană, lucru care l-a forţat să renunţe la paşaportul său georgian. Însă Saakaşvili a demisionat după un an şi jumătate din noua sa funcţie, plângându-se de corupţia masivă din Ucraina.

Fostul guvernator al Odesei a rămas fără cetăţenie ucraineană în iulie 2017 şi, după ce a condus o campanie de opoziţie împotriva preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, a fost arestat recent într-un restaurant din Kiev şi expulzat în Polonia. În cele din urmă, Saakaşvili a zburat în Olanda, ţara natală a soţiei sale, şi a promis că va continua să lupte pentru răsturnarea regimului Poroşenko.

Autorităţile ucrainene l-au acuzat pe Saakaşvili că ajută un presupus “grup criminal” condus de Viktor Ianukovici, fostul preşedinte ucrainean pro-rus care a fugit din Ucraina în 2014 în timpul unor proteste generale pro-europene cunoscute sub numele de Euromaidan.

Pe de altă parte, autorităţile ucrainene au declarat că protestele stradale organizate de Saakaşvili fac parte dintr-un complot rusesc împotriva guvernului din Kiev. Saakaşvili a negat toate acuzaţiile, susţinând că sunt “absurde” şi motive politic.

 

Sursa: epochtimes-romania.com

Click to comment

Comentează

To Top