Diverse

Albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918” lansat la Chișinău

Istoricul Ion Ţurcanu şi cercetătorul Mihai Papuc, alături de  pictorul Romeo Şveţ au lansat albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918”.

La eveniment au participat secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol,  Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniţă, istorici, editori, scriitori,  oameni de cultură şi artă.

Cercetătorul Mihai Papuc, unul dintre autorii lucrării a menţionat că albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918” cuprinde 180 de pagini şi peste 450 de imagini şi ilustrează drumul spre Unire şi integrare în statul unitar român a Basarabiei.

Volumul este o istorie oglindită în imagini de epocă, cu texte şi legende explicative, adunând materialul iconografic într-un film al evenimentelor din anii 1917–1918. Etapele reflectate în fotografii şi portrete, hărţi, documente scrise sunt: Lupta basarabenilor pentru eliberare de sub dominaţia rusă; Crearea Sfatului Ţării; Formarea Republicii Democratice Moldoveneşti; Unirea de la 27 martie 1918; Basarabia după Unire; Renunțarea la actul Unirii condiționate; Recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei ș.a. Într-o anexă sunt prezentate date despre membrii Sfatului Ţării şi ai Guvernului Republicii Democratice Moldoveneşti, cu referire la atitudinea lor faţă de actul Unirii.

Istoricul Ion Ţurcanu a subliniat că lucrarea lansată nu poate să umple toate golurile, încă destul de mari, în cercetarea Basarabiei şi nici nu-şi pune un astfel de scop. „Din acest punct de vedere, ea are un obiectiv mult mai modest – acela de a-i familiariza pe toţi cei interesaţi de tema  Unirii cu aspectele de vază ale fenomenului”, spune Ion Ţurcanu.

Albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918” a apărut într-un tiraj de 1000 de exemplare, responsabil de ediţie fiind Mircea V. Ciobanu, iar redactor – Adrian Ciubotaru.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top