Diverse

Candu: “Dincolo de dispute politice, R. Moldova și România vor desfășura proiecte frumoase”

“Cu România alături, drumul Republicii Moldova spre UE este mai ușor de parcurs. Dincolo de dispute politice, Republica Moldova și România vor desfășura împreună proiecte frumoase”, a declarat Președintele Parlamentului Andrian Candu la întrevederea cu Prim-ministrul României Viorica Dăncilă.

Andrian Candu a menționat că Parlamentul Republicii Moldova va oferi sprijin în continuare pentru implementarea proiectelor moldo-române aflate în curs de desfășurare. Este vorba de proiectul de interconectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană și asigurarea securității energetice a țării noastre, proiectul SMURD, susținerea investițiilor românești, inclusiv în domeniul financiar.

La rândul său, Viorica Dăncilă a menționat că România va continua să sprijine Republica Moldova pe calea integrării europene, prin susținerea mai multor proiecte comune. În anul centenarului și în cel premergător preluării președinției Consiliului UE trebuie să avem mai multe proiecte comune. România a fost și va fi ambasadorul Republicii Moldova la nivel european”, a subliniat Prim-ministrul României.

Viorica Dăncilă a propus ca prima ședință comună de Guverne, planificată pentru primul semestru al anului curent să fie completată cu o ședință comună între Parlamentele Republicii  Moldova și României.

3 Comments

3 Comments

  1. timofei

    27 februarie 2018 at 16:13

    ma bucura nespus de mult ca anume o intreprindere din Romania o sa controleze gazoductul Iasi-Ungheni-Chisinau astfel rusii n-o sa poata nici in ruptul capului influenta negativ interconectarea energetica a Moldovei si eventual si tarifele!

  2. Maxim

    27 februarie 2018 at 16:54

    Conlucrarea cu Romania mereu a avut tenta pozitiva si sper ca asta va continua pe viitor.

  3. realist

    27 februarie 2018 at 17:34

    Deja avem proiecte frumoase! Multumim Romaniei pentru renovarea gradinitelor!

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top