Actualități

Ce reprezintă România pentru Republica Moldova

România este principalul stat finanțator extern, principalul partener comercial și principalul avocat al Republicii Moldova. Mai mult, România este singura Țară care a sprijinit în mod concret populația dintre Prut și Nistru.

România a acordat propria cetățenie pentru aproximativ un milion de cetățeni ai Republicii Moldova, permițându-le astfel acestora să lucreze în spațiul Uniunii Europene și să susțină prin remiterile lor, deficitul de cont curent uriaș al statului. Au fost ani când remitențele ajungeau la un sfert din PIB, ceea ce înseamnă că între 12 și 16 % din PIB ul Republicii Moldova sosea sub forma remiterilor celor care lucrau în Uniunea Europeană – efect care se datorează în bună măsură cetățeniei românești acordate expeditorilor acestor remiteri.

România a finanțat deficitele acumulate de statul Republica Moldova. Numai în perioada 2015-2017 a acordat un credit în valoare de 150 de milioane Euro guvernului de la Chișinău, salvându-l de la deafault ul la care era programat. Acest credit a fost acordat fără condiționări, fără rapoarte de progresși mai ales înre-o perioadă în care Chișinăul era cu toate ușile finanțatorilor internaționali închise: Uniunea Europeană sistase orice finanțare în ruma fraudei bancare, Fondul Monetar Internațional fusese alungat de către guvernul Leancă, iar banca Mondială își retrăsese asistența. Chișinăul avea nevoie ca de aer de un credit internațional atât pentru a supraviețui ca stat, cât și pentru a demonstra FMI-ului posibilitatea finanțării alternative,  în vederea încheierii unui nou acord. Acest credit românesc a venit, salvator, la timp pentru a permite plățile statului dar și pentru a permite încheierea acordului cu FMI.

România a finanțat încă din 1999 și începutul anilor 2000 importul de energie electrică din Țară, permițând supraviețuirea economiei moldovenești aflată atunci în imposibilitate de a mai importa energie din cauza uriașelor restanțela plată. Republica Moldova nu a plătit niciodată acea energie importată din România.

La fel, România ne-a acordat un credit nerambursabil de 100 de milioane dolari americani încă din 2011, bani cu care s-au renovat peste 1000 de grădinițe și s-au făcut lucrări urgente de mediu și de infrastructură de transport.

România este principala piață de export pentru republica Moldova – cu o cotă aproximativ de 26 la sută. România importă din Republica Moldova aproape dublu cât Federația Rusă sau mai mult decât Italia, Germania și Marea Britanie la un loc.

Practic, România a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, care are chiar și un firav excedent comercial pe relația bilaterală.

“Se mai poate face azi Unirea?!” de Petrișor Gabriel Peiu

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top