Actualități

Un laborator de la Centrul Mamei și Copilului a fost modernizat din banii Guvernului României

Laboratorul de microbiologie și imunologie clinică din cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului a fost renovat în cadrul „Proiectului privind renovarea şi utilarea secţiilor IMSP Institutul Mamei şi Copilului” cu finanțare din partea Guvernului Român. Valoarea proiectului este de circa 5,4 milioane de lei.

Laboratorul a fost inaugurat ieri, 27 februarie, iar la eveniment au participat miniștii Sănătății din Republica Moldova și România.

„Apreciem suportul Guvernului României pentru renovarea acestei instituții, unde anual se nasc și se tratează mii de copii și mă bucur că am reușit să creăm condiții bune pacienților și să oferim servicii medicale calitative. Ne dorim o colaborare la fel de fructuoasă și pe viitor”, a menționat ministra Sănătății din Republica Moldova, Svetlana Cebotari.

La rândul său, Sorina Pintea, ministra Sănătății din România, a declarat că statul român va continua să susțină Republica Moldova prin proiecte comune, menite să contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor din Republica Moldova, astfel, asigurând o continuitate  parteneriatului dintre cele două țări.

Laboratorul microbiologie şi imunologie a fost fondat in anul 2016 din 2 subdiviziuni: laboratorul bacteriologic şi laboratorul imunologic, iar unirea acestora dă posibilitatea de a desfășura  investigația complexă a pacienților într-un timp scurt. El a fost renovat în corespundere cu normele sanitare, cu un sistem de ventilare cu dublă biocurățire, de asemenea dispozitivele, mediile și reactivele utilizate sunt în corespundere cu standardele europene.

În medie pe an, cei 17 colaboratorui ai laboratorului efectuează 16.000-18.000 analize bacteriologice și 40.000-45.000 analize imunologoce.

În cadrul „Proiectului privind renovarea şi utilarea secţiilor IMSP Institutul Mamei şi Copilului” au fost reabilitate complet, circa 10 secții din cadrul Maternității, Clincii Pediatrie şi Centrului Naţional Ştiinţifico– Practic de Chirurgie Pediatrică Academician „Natalia Gheorghiu” ale IMSP Institutul Mamei și Copilului, dintre care 3 secții asigurate cu echipament medical de ultimă generație,3 holuri principale, renovate şi asigurate cu mobilier, reparate 4 scări cu ascensoarele adiacente, modernizat Laboratorul de microbiologie şi imunologie clinică. Bugetul total al proiectului oferit de către Guvernul României a constituit 2 500 000,00 EUR.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top