Actualități

DECLARAȚII EXCLUSIVE DIN BUCUREȘTI// De ce NU va avea loc ședința solemnă comună a parlamentelor din România și RM

Deputatul PMP din Parlamentul României, Eugen Tomac a declarat în premieră pentru 10TV care este motivul pentru care Chișinăul a respins organizarea unei ședințe solemne comune a celor două legislative din România și Republica Moldova.

„O să vă dau informații în premieră. Cunosc motivele pentru care politicienii de la Chișinău una spun și alta fac, în sensul că au respins o asemenea propunere de a avea o ședință solemnă comună. Din rațiuni politice s-a întâmplat acest lucru. Considerându-se că în Republica Moldova au loc alegeri anul acesta, un asemenea gest patriotic pe unii i-ar putea afecta. Acesta este motivul pentru care acei din PD n-au vrut să se afișeze cu un asemenea mesaj în an electoral. Asta este propria mea evaluare, nu am detalii, dar în cheia aceasta o citesc. Ceea ce mi se pare ipocrit este următorul lucru: 64 de parlamentari de la Chișinău dețin și cetățenia română. Din 101, 64 sunt cetățeni ai României, deci mai mult de jumătate +1 sunt cetățeni români.  Dacă acești oameni ar fi cinstiți cu ei și ar vota așa cum au declarat atunci când au depus jurământul, n-ar fi existat nicio problemă”, a declarat deputatul Eugen Tomac.

Propunerea premierului României, Viorica Dăncilă, de a organiza o ședință comună a legislativelor Republicii Moldova și României nu a fost susținută de autoritățile de la Chișinău.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top