Actualități

Familia lui Putin și FSB – SUSPECȚI într-un dosar de spălare de bani prin Danske Bank

Membri ai familiei președintelui rus Vladimir Putin și angajați ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) au fost implicati în spălarea de bani la scară largă prin cea mai mare bancă din Danemarca – Danske Bank, scrie ziarul danez Berlingske, cu referire la un raport trimis conducerii băncii din Copenhaga încă din decembrie 2013.

În raport se susține că schema frauduloasă a fost utilizată la filiala din Estonia a băncii. În vara anului 2013, conducerea sa „a aflat că unul dintre clienți – o companie înregistrată în Regatul Unit, numită Lantana Trade LLP – a furnizat informații false autorităților britanice despre rapoartele sale financiare”.

În special, compania a raportat o cifră de afaceri foarte scăzută și a fost înregistrată ca inactivă, în ciuda fluxurilor zilnice de milioane care au trecut prin conturile bancare.

Conform raportului citat, compania a efectuat și „plăți suspecte”, iar banca nu a obținut informații despre „cine erau beneficiarii finali”.

Divizia băncii din Estonia a început o anchetă împotriva Lantana Trade LLP. De asemenea, a început să studieze activitățile a aproximativ 20 de companii asociate, care transferau adesea sume mari de bani între ele prin intermediul conturilor deschise la Danske Bank Estonia.

Raportul arăta: „se pare că s-a constatat că printre ei (beneficiarii finali) erau și membri ai familiei Putin și FSB”.

Berlingske a decis să verifice informațiile din raport și a contactat mai multe surse familiarizate cu subiectul. Din cuvintele lor reiese că aceste informații se referă la „un anumit grup de oameni, din care face parte omul de afaceri Igor Putin, care este văr al președintelui rus, dar și oameni strâns legați de conducerea de vârf a FSB“.

Mai târziu, în același an, in divizia din Estonia s-a descoperit o relație clară între societățile din grupul Lantana și banca „Promsberbankom“, a spus una dintre sursele Berlingske, fost angajat al Danske Bank Estonia.

„Danske Bank Estonia i-a contactat imediat pe reprezentanții ruși ai Lantana, pentru a solicita informații despre identitatea proprietarilor, dar, potrivit mai multor surse, această solicitare a ramas fara raspuns“ – scrie publicatia, menționând că angajații băncii au început să primească amenințări.

Curând după aceea, Danske Bank Estonia a decis să închidă conturile Lantana și a câtorva zeci de companii asociate.

Informațiile publicate de ziarul danez au fost preluate de către mass-media occidentale.

Astfel, britanicul The Guardian scrie că…

Citește continuarea paginaderusia.ro.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top