Diverse

Partidele unioniste sunt îndemnate să participe la alegeri cu o singură listă de candidați

Partidele politice care susțin unirea Republicii Moldova cu România sunt chemate să participe la alegerile parlamentare din toamnă cu o singură listă de candidați, votată la o adunare republicană. Pe listă ar urma să fie trecute persoane integre, din orice domeniu de activitate, necompromise politic. Îndemnul a fost făcut joi, 1 martie, la o conferință de presă la IPN, de către un grup de inițiativă, din care fac parte 15 persoane. Membrii grupului spun că unirea este singura soluție pentru problemele cu care se confruntă Republica Moldova.

Andrei Groza, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, membru al grupului de inițiativă, a spus că se poartă discuții cu două formațiuni politice pentru a le convinge să accepte participarea, alături de toți unioniștii, cu o listă unică la alegeri. Lista unionistă poate fi înaintată la Comisia Electorală Centrală, pentru înregistrare în alegeri, de către un partid sau bloc de partide.

Andrei Groza a îndemnat toate formațiunile politice care își doresc unirea să se alăture inițiativei, deoarece, spune el, analiza situației interne arată că partidele de stânga au șanse reale să preia puterea, din cauza neînțelegerilor dintre partidele unioniste, care nu pot găsi un numitor comun. „În scopul evitării unei asemenea primejdii, toți cei care se gândesc la destinul poporului nostru, care doresc reunificarea, trebuie să participe la alegeri cu o singură listă. Dacă acest lucru nu se face, reunificarea nu are șanse reale de realizare”, a spus Andrei Groza.

Vasile Năstase, un alt membru al grupului de inițiativă, a spus că unica soluție ca Republica Moldova să iasă din starea în care a ajuns, este unirea cu România. El susține că, de mai bine de 25 de ani, cetățenii speră la un trai mai bun, iar acest lucru nu se mai întâmplă. Vasile Năstase i-a chemat pe toți cei care doresc binele cetățenilor Republicii Moldova să se alăture inițiativei, astfel să fie câștigate alegerile de către unioniști. „Dacă nu se va întâmpla acest lucru, unirea nu are sorți de izbândă”, a spus Vasile Năstase.

Emil Rusu, și el membru al grupului de inițiativă, a menționat că România, în ultima perioadă, are cea mai mare creștere economică în rândul statelor membre ale UE. Economia României este de câteva ori mai performantă decât a Republicii Moldova. Prin reunificare, Republica Moldova poate fi în viitorul apropiat stat membru al UE, a  mai spus Emil Rusu.

 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top