Diverse

PSRM a vrut audierea SIS și MAEIE pe marginea Declarațiilor de Unire. Parlamentul a respins

Socialiștii au vrut azi ca șefii Serviciului de Informații și Securitate și cei ai Ministerului de Externe și Integrării Europene să fie audiați în plenul parlamentului în legătură cu acuzațiile aduse de ei consulului României de la Bălți, Mihai Baciu, transmite DESCHIDE.MD.

Prin gura deputatului Grigore Novac, fracțiunea PSRM a reiterat acuzațiile conform cărora, începând cu luna ianuarie, Mihai Baciu ar fi avut întâlniri cu primari, vicepreședinți și președinți de raioane din nordul republicii, pentru a-i influența și a-i convinge să semneze Declarații de Unire cu România.

Propunerea a stârnit reacția liberalului Mihai Ghimpu, care a precizat că inițiativa socialistă are rolul de a compromite valul unionist din R. Moldova și au găsit țap ispășitor pe consulul României la Bălți. „Nu umblați cu minciuni”, le-a transmis Ghimpu celor de la PSRM.

Președintele Parlamentului a atras atenția că, în lipsă de probe, subiectul este unul sensibil din punct de vedere al relațiilor diplomatice.

În urma votului din plen, propunerea socialiștilior a căzut.

Amintim că, recent, deputatl Grigore Novac a făcut o postare pe blogul personal în care l-a acuzat pe consulul Mihai Baciu de implicare în Declarațiile de Unire semnate de mai multe localități din R. Moldova.

După ce acuzele lui Novac au fost reiterate și de  Maxim Lebedinschi, consilierul lui Igor Dodon, care a atacat România, acuzându-l la rândul său

pe consulul Mihai Baciu, a apărut și reacția Ministerului de Externe român, care a transmis că Bucureștiul „observă cu preocupare intensificarea în anumite cercuri politice din Republica Moldova a retoricii îndreptate împotriva României”.

DESCHIDE.MD

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top