Actual

Tiraspolul a înăsprit Legea cu privire la recrutare. Viitorii militari sunt luați ”pe sus”

Liderul autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, a semnat astăzi modificările la Legea cu privire la recrutarea în forţele armate, care prevăd mai multe înăspriri, transmite Moldpres cu referire la surse electronice.

Potrivit modificărilor, votate recent de aşa-numitul soviet suprem de la Tiraspol, evidenţa recruţilor se va efectua de către comisariatele militare nu doar la domiciliu, ci şi la locul real de trai, în cazul în care durata de şedere depăşeşte termenul de trei luni. Anterior, comisariatele militare din regiune efectuau această evidenţă  în exclusivitate la locul indicat de viza de reşedinţă din paşapoarte.

Potrivit autorilor modificărilor, scopul acestora constă în “efectuarea unui control mai eficient al resurselor de mobilizare”.

Tot astăzi, la o şedinţă de la pretinsul minister al apărării din rmn, Krasnoselski a declarat că “apărarea şi securitatea rmn rămîn a fi prioritare în activitatea organelor puterii de stat şi celor administrative”. De asemenea, la întrunire au fost schiţate obiective şi măsuri menite să consolideze capacitatea de apărare a aşa-numitei republici moldoveneşti nistrene.

Click to comment

Comentează

To Top