Diverse

Theresa May îi cere lui Donald Trump să nu declanşeze RĂZBOIUL

Premierul britanic Thersa May l-a îndemnat pe preşedintele american Donald Trump, duminică, să nu pornească un război comercial, exprimându-şi îngrijorările privind decizia de a impune tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, relatază site-ul cotidianului The Independent.

Theresa May îl îndeamnă pe Donald Trump să nu pornească un război comercial. Premierul britanic şi preşedintele Statelor Unite au discutat despre această problemă printr-o convorbire telefonică.

Donald Trump a anunţat, joi, că SUA va impune tarife mai mari cu 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu, fără a specifica dacă noile tarife se vor aplica la exporturile din toate statele, sau doar la câţiva parteneri, potrivit Mediafax.

“Premierul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de anunţul preşedintelui privind noile tarife care vor fi impuse la importurile de oţel şi aluminiu, notând că acţiunile multilaterale reprezintă singura modalitate de a rezolva problemele părţilor interesate”, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Uniunea Europeană va lua contramăsuri, ca reacţie la anunţul SUA.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top