Actualități

“ECOUL UNIRII LA 100 DE ANI”

Câteva lucrări rare, foarte importante prin mesajul lor, mai cu seamă, în Anul Centenarului Marii Uniri, au fost incluse în volumul “Ecoul Unirii la 100 de ani”, care a fost lansat recent la Biblioteca Municipală “Bogdan Petriceicu Hașdeu” în cadrul ședinței Clubului Istoricilor din Republica Moldova. Lucrările “Unirea, analiza psihologică a evenimentelor din 1918-1928”, “Roirea familiilor românești peste Nistru” și “Românii și imperialismul ucrainean”, semnate respectiv de Alexandru Boldur, Gheorghe Bevziconi și Emil Diaconescu sunt pagini prețioase din istoria poporului român, care acum un secol a făcut Marea Unire  și a dat naștere statului național România. Toate aceste lucrări mai puțin cunoscute publicului au fost descoperite de istoricul arhivist Alexandru Moraru, șeful serviciului  Colecții de Carte Veche și Rară a Bibliotecii Municipale” Bogdan Petriceicu Hașdeu”, care împreună cu istoricul și publicistul Alexandru  Ganenco le-au editat în volumul “Ecoul Unirii la 100 de ani”.

Prezenți în cadrul emisiunii “Rostul Zilei” din 16 martie 2018, istoricii au vorbit și despre alte lucrări istorice prețioase, descoperite în arhiva Bibliotecii Municipale “Bogdan Petriceicu Hașdeu” printre care și  volumul “Basarabia. Românii și pământurile lor” de basarabeanul Vasile Stoica, apărut în anul 1919 la New York, SUA, volum de real folos în cadrul lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris  din 1919, acolo unde adevărați și destoinici oameni de stat ai României au dobândit recunoașterea internațională a Marii Uniri.

Mai multe detalii aflați din emisiunea “Rostul Zilei” din 16 martie 2018, accesând link-ul: 

https://www.facebook.com/10tv.md/videos/2077192125903651/  

 

 

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: #116! Orașul Durlești a votat o Declarație de Unire cu România - Românism

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top