Actualități

Conflict ÎNCHEIAT. Biserica din Dereneu rămâne sub patronajul Mitropoliei Basarabiei

Peste 400 de persoane din satul Dereneu, raionul Călărași, au votat duminică, 18 martie, la adunarea localității pentru susținerea preotului Marin Florin și pentru ca biserica „Adormirii Maicii Domnului”, să aparțină în continuare de Mitropolia Basarabiei.

În Dereneu, raionul Călărași, a avut loc duminică, 18 martie, adunarea satului la care s-a cerut readucerea fostului preot în biserica din localitate. El a fost expulzat din locașul de cult de către un grup de enoriași, susținut de reprezentanții Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, acum două săptămâni. La adunare au participat câteva sute de localnici. La fața locului s-au aflat mai mulți polițiști care au asigurat ordinea publică. Reprezentanții Episcopiei de Ungheni și Nisporeni nu au comentat deocamdată situația.

 Primarul localității, Elena Oaserele, a declarat că oamenii din sat sunt încă divizați în două tabere și că trec prin momente dramatice. Potrivit primarului, localnicii nu au putut intra nici ieri în biserică să se roage, iar la fața locului au fost trimiși mai mulți polițiști.

Este groaznic ce se întâmplă, noi am mers toată populația, peste 400 de persoane au mers împreună la biserică să ne închinăm în biserica satului nostru, care a fost construită de părinții noștri. Era un cordon de poliție și încă trei microbuze cu persoanele de la  forțele speciale. Erau pregătiți în caz de necesitate să lupte cu băbuțele din satul Dereneu. Am mers în toate instanțele, am depus demersuri, nimeni nu ne aude, nu  ne vede. Populația este divizată, se teme să iese din casă. Cred că este comandă de sus, fiind că nu s-a schimbat nimic. Odată cu aderarea bisericii la Mitropolia Basarabiei nu s-a schimbat nimic: rămân aceleași rugăciuni, același Dumnezeu. Ba chiar au mai fost scoase taxe, mai multă lume venea la biserică. Omului îi este totuna care Mitropolie, pentru el e important să fie biserica deschisă.”

Pe de altă parte, reprezentanții poliției spun că au mers duminică în Dereneu pentru a asigura ordinea publică.

„În prezent este înregistrat un proces penal, în cadrul căruia sunt examinate petițiile domnilor care sunt reprezentanți ai Mitropoliei Basarabiei. Petiționarii invocă faptul că un grup de locuitori ai satului Dereneu s-au adresat injurios, i-au amenințat, după care au deteriorat lacătul de la intrarea în biserică și au ocupat integral biserica”, a declarat ofițerul de urmărire penală, care se ocupă de acest caz, Simion Dodon.

Conflictul la biserica din Dereneu, raionul Călărași a izbucnit acum două săptămâni. Un grup de persoane în frunte cu reprezentații Episcopiei de Ungheni și Nisporeni au pătruns în biserică, l-au scos afară pe preot și s-au baricadat în lăcașul de cult. Reprezentanții Episcopiei de Ungheni și Nisporeni neagă acuzațiile că ar fi intrat forțat în biserica din Dereneu și spun că oamenii din localitate își doresc să meargă la o biserică subordonată Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

În Dereneu sunt peste 1000 de locuitori, potrivit statisticilor, însă mulți dintre ei sunt plecați peste hotare, numărul real fiind în jur de 800 de persoane.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top