Diverse

STUDIU// Care sunt cele mai sigure surse de informare pentru moldoveni

Moldovenii se uită la televizor mai mult de trei ore pe zi în timpul săptămânii și navighează pe internet în medie trei ore. Știrile sociale și cele politice sunt cele mai urmărite de publicul moldovean. Cât privește conținutul distractiv, preferință se dă produsului televizat străin sau în limba rusă. Concluziile se conțin într-un studiu privind evoluțiile și preferințele privind mass-media din Republica Moldova, realizat de IMAS, la comanda Asociației pentru Dezvoltare și Cooperare, transmite IPN.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul IMAS, Doru Petruți, a spus că 95% dintre respondenți au declarat că au cel puțin un televizor în locuință. Televizorul este privit preponderent de femei, de persoanele neangajate în câmpul muncii. Radioul este ascultat mai mult la sate, de către persoanele în etate. Iar internetul este utilizat în special de tineri, de 18-25 ani. Aceștia petrec zilnic în medie 175 de minute pe internet. Peste 80% dintre tineri accesează în spațiul virtual informații de ordin general. 2/3 din tineri caută informații pe diverse portaluri, privesc programe TV sau ascultă posturi de radio pe internet. Sondajul mai arată că site-urile cu știri din Republica Moldova sunt cele mai populare, urmate de siturile din Federația Rusă sau cele care oferă informații din Federația Rusă.

Din totalul respondenților, 35% sunt foarte mulțumiți de ceea ce se întâmplă în mass-media, iar 37% se declară destul de mulțumiți. Trei la sută din cei intervievați cred că mass media este complet independentă, 12% – mai degrabă independentă, iar aproape 60% cred că mass-media este dependentă. Jumătate din respondenți spun că mass-media reflectă mai mult interesul politicienilor, 15% – interesul comercial al proprietarului, iar 10% cred că mass-media reflectă interesul cetățeanului de rând. Oamenii mai cred că mass-media este folosită ca un instrument care avantajează sau dezavantajează o persoană publică. Chiar și așa, jurnaliștii sunt percepuți ca fiind bine pregătiți profesional. 49% din respondenți consideră că marea majoritate sau toți corespund acestui criteriu.

Sondajul mai arată că mass-media din Republica Moldova răspunde mai bine nevoii de distracție și plăcere. Oamenii privesc mai mult seriale și filmele pentru a evada de viața cotidiană. Între 46% și 72% din cei chestionați susțin că au un program TV pe care îl urmăresc de obicei, îl așteaptă sau îl discută cu rudele și prietenii. Peste 90% din respondenți spun că ar înțelege totul sau aproape totul dacă ar privi un program TV în limba rusă. Tot în limba rusă, moldovenii ar prefera să vadă filmele și serialele.

Când vine vorba de știri, talk-show-uri, peste 50% din respondenți preferă programele produse de televiziunile din țară. Respondenții își aleg canalul preferat în funcție de limba în care sunt difuzate emisiunile, preferindu-le pe cele în limba rusă. Mult mai puțin contează conținutul educativ sau prezentatorul etc. În timpul săptămânii, programele de știri sunt cele mai căutate, în week-end moldovenii preferă filmele și serialele.

Cele mai populare canale de televiziune sunt: Prime TV, Jurnal TV, RTR Moldova/Rossia, ProTV. Posturile de radio cele mai preferate sunt: Radio Noroc, Radio Moldova, Radio Plai, Hit FM.

Dumitru Țîra, directorul executiv al Asociației pentru Dezvoltare și Cooperare consideră, că pe fonul investițiilor realizate de televiziunile din străinătate, retransmise, crește și gradul de audiență a posturilor, iar faptul că moldovenii preferă să consume emisiuni în limba rusă, este o modalitatea de a face societatea de a gândi în altă limbă.

Sondajul a fost făcut pe un eșantion de 1513 respondenți din 96 de localități, cu vârsta de peste 18 ani, în perioada 9 feruarie-4 martie curent. Sondajul a fost realizat cu suportul Suediei și Statelor Unite ale Americii.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top