Uncategorized

SURPRIZĂ// Primul premier al României întregite, omagiat în comuna sa natală

Primul premier al României întregite, Alexandru Vaida Voevod, a fost omagiat, luni, în comuna sa natală, Bobâlna, de către localnici şi oficialităţi, în cadrul unui eveniment organizat de Prefectura Cluj şi primăria din localitate.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Cluj, aceasta a fost prima manifestare publică din ţară, în acest an al Centenarului, care a avut ca scop omagierea unei personalităţi implicate în realizarea Marii Uniri.

La evenimentul dedicat omului politic a participat şi nepotul său, Mircea Vaida Voevod, care avea cinci ani când a murit bunicul său, în 1950. Acesta a spus că ştie, totuşi, cât de multe sacrificii a făcut pentru realizarea Unirii.

„Alexandru Vaida Voevod ca bunic era un om bun, un om blând. Ca om politic a fost un om intransigent şi un luptător, un militant cum puţini au fost pe aceste meleaguri. Ţin minte, am citit o scrisoare a bunicii mele care spune că bunicul meu şi-a cheltuit jumătate din întreaga avere pentru Unire, în lupta aceasta pentru realizarea Unirii. Îi vânduse bunicii mele chiar şi bijuteriile de familie pentru această cauză nobilă. Dar de fapt nobleţea acestei lupte a fost Unirea”, a spus Mircea Vaida Voevod.

Profesorul clujean consideră că nu este întâmplător că un luptător pentru realizarea Unirii s-a născut tocmai în locul în care a avut loc primul război ţărănesc din Trasilvania, în 1437, şi că bunicul bunicului său, Alexandru Bohăţel, care a fost căpitan al districtului grăniceresc al Năsăudului, participant la revoluţia din 1848 şi un apropiat al lui Avram Iancu, i-a călăuzit lui Alexandru Vaida Voevod întreaga educaţie, insuflându-i şi iubirea pentru ţară.

În Bobâlna se află şi conacul în care s-a născut Alexandru Vaida Voevod, astăzi o ruină, în care omul politic a conceput, potrivit nepotului său, declaraţia de autodeterminare a „poporului român din Transilvana şi Banat, pe care a citit-o în Parlamentul de la Budapesta”.

În cadrul evenimentului a avut loc şi o slujbă religioasă oficiată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ. Prefectul Ioan Aurel Cherecheş, primarul oraşului Dej, Costan Morar şi deputatul Cornei Itu au fost de asemenea prezenţi la eveniment, iar profesorul Ioan Cîrja, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a fost cel care a evocat personalitatea lui Alexandru Vaida Voevod.

Tot cu această ocazie, Veronica Oroş, o localnică care a împlinit recent 100 de ani, a primit din partea comunităţii un premiu. De asemenea, şcoala din localitate va primi, cu această ocazie, numele cunoscutului om politic.

Personalitate a României interbelice, Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Declaraţia de independenţă a Transilvaniei, adoptată în şedinţa de la Oradea, a fost citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod în luna octombrie 1918. Tot Vaida-Voevod a fost unul dintre cei patru delegaţi ardeleni – alături de Vasile Goldiş, respectiv episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea – care i-au înmânat regelui Ferdinand I Rezoluţia Marii Uniri pentru a fi ratificată. De asemenea, Alexandru Vaida-Voevod a fost cel dintâi premier al României Mari.

Alexandru Vaida Voevod s-a născut în 27 februarie 1872, iar luni s-au împlinit 68 de ani de la moartea sa, în 19 martie 1950. Omul politic, care de formaţie era medic, a fost de trei ori premier al României, pentru perioade relativ scurte de timp. Primul mandat l-a deţinut între 9 decembrie 1919 şi 19 martie 1920. Următoarele mandate au fost între 6 iunie-13 octombrie 1932 şi 14 ianuarie-14 noiembrie 1933.

Sursa: Agerpres

Click to comment

Comentează

To Top